Politic

BRAŞOV. S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot

 

În prezența reprezentanților competitorilor electorali, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 – Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Braşov a stabilit astăzi, prin tragere la sorți, numărul de ordine pe buletinul de vot.

Reprezentanţii BEJ Braşov precizează că ordinea trasă la sorți în prima etapă va fi valabilă pt toate circumscripțiile locale (dacă unul sau mai mulți dintre competitorii electorali nu participă la alegeri într-o circumscripție sunt luați în calcul doar cei care participă), în timp ce a doua etapă se referă doar la ordinea de pe buletinul de vot pentru alegerea membrilor Consiliul Județean Brașov.

PRIMA ETAPĂ – listele depuse de către partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului, respectiv alianțele politice și alianțele electorale care conțin cel puțin un partid politic sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului:

  1. UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
  2. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
  3. ALIANȚA ELECTORALĂ PSD + ALDE BRAN
  4. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR
  5. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
  6. ALIANȚA ELECTORALĂ PSD + ALDE VICTORIA
  7. UNIUNEA NAȚIONALĂ PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI

Notă: În circumscripțiile electorale unde nu au fost depuse liste de candidați de către unul dintre partidele politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului, respectiv alianțe electorale ale acestora se va trece la poziția următoare din ordine.

A 2-A ETAPĂ – listele depuse de către partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare, respectiv alianțele politice și alianțele electorale ale acestora:

  1. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN
  2. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ
  3. FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA
  4. PARTIDUL NAȚIONAL DEMOCRAT


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button