Politic

BRAŞOV. Roxana Mînzatu faţă în faţă cu reprezentanţii Clusterului Inovativ al Biomasei

 

Deputatul PSD Roxana Mînzatu a avut ieri primii „musafiri” la biroul său de parlamentar deschis pe strada George Bariţiu nr. 1. 

Reprezentanţi ai Clusterului Inovativ al Biomasei au dorit să aibă o discuţie cu parlamentarul braşovean despre măsuri privind realizarea unor proiecte de încălzire „verde”.

„Între timp, am primit pe Facebook un mesaj din partea unui tânăr care îmi cerea să fac ceva si pentru cercetarea din Industrie (inovaţie), atrăgându-mi atenţia că există riscul ca tinerii să plece din ţară dacă nu sunt încurajaţi în vreun fel. Pentru cel care m-a abordat, dar şi pentru toţi cei ca el, care lucrează în cercetare sau au idei noi ce pot fi puse în aplicare, aici sau în altă ţară, îi pot informa că Guvernul a modificat și completat Codul fiscal, printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, acţiune care vizează tocmai stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare. Aceasta reprezintă, potrivit Programului de Guvernare al PSD, unul dintre pilonii principali ai politicii de reindustrializare națională”, a declarat Roxana Mînzatu.

Sursa citată a precizat că societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, vor beneficia de acum de facilitatea de scutire de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate.

„Măsura este valabilă şi pentru firmele noi, înfiinţate exclusiv pe acest domeniu de activitate. Este un instrument care va avea efecte directe asupra menținerii în țară a forței de muncă specializate, valorizând astfel potențialul uman de care dispune România, cu specializări în diferitele domenii de activitate”, a adăugat Mînzatu.

În prezent, aceşti contribuabili sunt obligaţi la plata unui impozit pe profit în cotă de 16% aplicat asupra rezultatului fiscal obținut din aceste activități.

„Mai mult, vom susține iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor, prin intermediul programului Start-up Nation. 10.000 de start-up-uri vor fi finanțate cu 200.000 lei, fără a fi nevoie de cofinanțare. Programul conține date exacte: costuri 0 pentru înființarea firmelor, durata de înființare – o zi, dar și accesarea programului doar online cu aflarea punctajului de selecţie imediată. Cei care au o idee bună de afacere dar nu au bani să o pună în practică, vor şti din timp să-și pregătească un plan de afaceri, cu pornire de la criteriile minime cerute de către finanțator, adică statul român. Printre acestea se numără crearea a minimum două locuri de muncă și urmărirea indicatorilor de performanță economică, în special profitul”, a explicat parlamentarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button