Politic

BRAȘOV. „Revoluția bunei guvernări a început” / Absenteismul la vot, un semnal de alarmă pentru USR PLUS

  • PKHA4063_284930.jpg
 

În urma votului de duminică, 6 decembrie, Alianța USR PLUS se clasează pe locul I atât în județ, cu un scor de 26,79% la Camera Deputaților și 27,03% la Senat, cât și în municipiul Brașov, unde Alianţa a obținut 35.48% dintre voturi la Camera Deputaților și 35,57% la Senat.
„Este un semnal clar că tot mai mulți dintre cetățenii județului Brașov își doresc o schimbare radicală a modului în care este guvernată România, își doresc eliminarea hoției din administrația publică și înlocuirea acesteia cu integritatea, competența și responsabilitatea. Alianța USR PLUS Brașov mulțumește cetățenilor pentru fiecare vot și pentru încrederea acordată!”, au declarat reprezentații USR PLUS într-o conferință de presă, de astăzi, când i-au prezentat și pe viitorii lor parlamentari.

Conform rezultatului obținut în urma alegerilor de duminică, Alianța USR PLUS Braşov va trimite, cel mai probabil, în Parlamentul României trei deputați – Tudor Benga, Victor Ilie, Andrei Miftode – și un senator – Irineu Darău.

Reprezentanții Alianței USR PLUS Brașov au afirmat că iau cât se poate de în serios semnalul de alarmă dat de prezența foarte scăzută la vot, nu numai în Brașov, ci în întreaga țară: „Dincolo de pandemie și de restricțiile cu privire la locul în care se poate vota, care își au rădăcina în legea electorală, este un semnal clar că o bună parte dintre cetățenii județului și ai țării nu se simt reprezentați, iar responsabilitatea pentru acest lucru nu este a electoratului, ci a întregii clase politice, inclusiv a Alianței USR PLUS, care trebuie să facă eforturi pentru a crește încrederea cetățenilor în oferta electorală și pentru a-i motiva să îi încredințeze votul”.

„Mulțumesc personal tuturor brașovenilor care au mers la vot”

Allen Coliban, primarul Braşovului, a declarat că le mulțumește personal tuturor brașovenilor care au mers la vot. „Brașovul a dat un semnal clar înspre o revoluție a bunei guvernări și ne-a acordat din nou încrederea, așa cum a făcut-o la alegerile europarlamentare și la arlgerile locale. Urmează patru ani dificili, foarte importanți pentru România, cu fonduri europene cum nu am mai avut până acum. Sunt 4 ani în care avem nevoie de colaborare foarte bună la nivel local, dar și cu Bucureștiul, și vreau să asigur întreg spectrul politic de disponibilitatea mea față de această colaborare. În următoarea legislatură vom continua ceea ce am făcut în cei 4 ani de mandat și de activitate parlamentară, dublând numărul de parlamentari de Brașov, ceea ce este un lucru foarte bun. Pe de altă parte, vreau să îi asigur pe brașoveni că suntem conștienți de faptul că o parte dintre ei nu se simt reprezentați în acest moment. Depinde de noi să convingem brașovenii, în acești patru ani, că revoluția bunei guvernări a început în România”.
La rândul său, Irineu Darău le-a mulțumit tuturor celor care le-au fost alături la aceste alegeri și în general în ultimii 4 ani și tuturor brașovenilor care au participat la vot. „România se poate schimba în bine pas cu pas și cred că prezența sporită în Parlament a Alianţei USR PLUS este de bun augur.  Dincolo de aceasta, am receptat semnalul trimis de români către întreaga clasă politică. Absenteismul mare arată neîncrederea în politicieni și ne este clar că mai avem multe de învățat și de îmbunătățit”, a afirmat noul senator, promițând „să reprezentăm cu cinste cetățenii și să contribuim la o bună guvernare locală, județeană și națională”
Și Tudor Benga, care a obținut un nou mandat la Camera Deputaţilor, a mulțumit brașovenilor care au votat și celor care i-au susținut și a remarcat atât rezultatul mai slab la nivel național. cât și îngrijorătorul absenteism. „Rezultatul la nivel național nu este la fel de satisfăcător și, în privința aceasta, vom avea o serie întreagă de discuții și analize interne. În același timp, prezența scăzută la vot arată că falia dintre așteptările societății și ceea ce livrează clasa politică se mărește. Faptul că 2 din 3 români nu s-au prezentat la vot e o chestiune care trebuie să ne pună pe toți pe gânduri. Consider că există o sete de schimbare în societatea românească pe care clasa politică nu a reușit să o capteze la aceste alegeri. Prioritatea în acest moment este însă aceea de a ne așeza la masa negocierilor pentru a asigura o coaliție de guvernare cât mai solidă și cât mai capabilă să livreze acele reforme fundamentale ale statului de care România are nevoie”.

Reprezentanții formațiunii au mai subliniat că „obiectivul imediat al Alianţei USR PLUS este formarea unui guvern competent și capabil să producă reformele necesare. La Braşov, Alianţa este pregătită să înceapă munca în echipă, prin colaborare între toate cele trei niveluri administrative în care este acum reprezentată – local, județean și central – pentru o administrație stabilă și eficientă, care să dea încredere oamenilor, mai cu seama în aceste momente în care se tem pentru viața lor, a celor dragi și pentru siguranța locurilor de muncă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare