Politic

BRAȘOV. Restricții de circulație la pasajul Fartec, de la 1 septembrie

 

În comisia de circulație întrunită astăzi au fost avizate câteva restricții de circulație în zona pasajului Fartec din Brașov, începând cu data de 1 septembrie, necesare executării lucrărilor de consolidare.

Astfel, va fi interzis accesul de pe pasajul Fartec spre cartierul Bartolomeu și spre cartierul Tractorul (peste pasajul Independenței) pe breteaua care pleacă din pasaj, la dreapta, pe rampa de coborâre (direcția spre Leroy Merlin). Cei care vor să ajungă în zona Bartolomeu sau în cartierul Tractorul vor circula până la sensul giratoriu  de la Leroy Merlin, apoi se vor întoarce pe celalat sens și vor intra pe breteaua din față de la Transgaz-Nelsand pe str. Grigore Ureche, spre sensul giratoriu de la str. Buzești cu pasajul Independenței.

Această restricție este necesară pentru a se executa lucrările de consolidare a pilei 11, în condiții de siguranță, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

De asemenea, va fi restricționată circulația pe una dintre cele două benzi ale bretelei care face legătura între B-dul Griviței și str. Stadionului, în direcția de mers Griviței-Stadionului. Această restricție se va aplica doar în zona pasajului. Și în acest caz este vorba de derularea unor lucrări de consolidare a unuia dintre pilonii pasajului.

În cazul ambelor restricții, firma care execută lucrarea de consolidare (Recon SA) trebuie să asigure presemnalizarea și semnalizarea acestor interdicții. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare