BRAȘOV. Reproșuri la adresa primarului Scripcaru: „De ce Clujul poate și Brașovul nu?”
Consilierul local PSD Brașov, Constantin Chicuș, și-a adus aminte de promisiunile electorale ale primarului George Scripcaru și acum îi „bate obrazul” pentru cele neonorate, mai ales în ceea ce privește Sala Polivalentă. Amintim că zilele trecute s-au făcut câteva foraje la amplasament, pentru demararea proiectului.
Redăm integral comunicatul de presă semnat de social-democrat.
„Acum câteva luni, în plenul Consiliului Local Brașov, Executivul Primăriei, împreună cu o echipă de proiectanți, ne prezenta nouă, consilierilor locali, dar și tuturor brașovenilor, o simulare a viitoarei Săli Polivalente a Brașovului.
Pe hârtie și pe proiecții, totul arată excelent și îți trezește sentimentul de mândrie și de satisfacție că, în sfârșit, orașul nostru va beneficia de astfel de investiții.
Să nu uităm însă, că în campania electorală din 2016 ni se promitea că dezvoltarea continuă, printr-un pliant cu multe alte obiective, printre care și Brașov Arena- Sala Polivalentă, proiect care se pune pe tapet, din patru în patru ani, pentru că așa dă bine.
Brașovul a fost în perioada recentă gazdă a două evenimente sportive importante, bugetate de Consiliul Local: Supercupa României la handbal masculin și feminin și Meciul de calificare pentru Campionatul European de Handbal feminin din 2020. Acestea au reușit să adune iubitori ai sportului din foarte multe județe ale țării și, ca dovadă, ambele competiții sportive s-au desfășurat cu casa închisă, nemaifiind spațiu pentru alți doritori.
Este clar! Brașovul are nevoie urgentă de o Sală Polivalentă, în speță pentru organizarea de competiții sportive importante, ce pot atrage turiști din întreaga țară. Prin poziționarea în centrul țării, orașul nostru poate reprezenta un pol important de atragere a multor evenimente, competiții, concerte, congrese și alte activități publice.
De ce Clujul poate și Brașovul nu? De ce Clujul poate atrage competiții sportive de anvergură precum Campionatul European de Gimnastică sau Campionatul European de baschet masculin sau meciuri ale naționalei de tenis de câmp în cadrul Cupei Fed?
Pentru că există interes în concretizarea proiectelor, într-un timp cât mai scurt! Pentru că există mobilizare și dorință de dezvoltare a orașului! Pentru că ei au Cluj Arena!
Așadar, prin prisma activității mele în sportul brașovean, domnilor din Executivul Primăriei și tuturor celor implicați în concretizarea unui astfel de proiect major pentru comunitate, vă rog să strângeți rândurile și să vă gândiți, în primul rând, la interesul brașovenilor și al dezvoltării acestui oraș! Pentru că ne place să credem că “Dezvoltarea continuă” chiar se va concretiza odată și odată și nu va rămâne un simplu slogan de campanie, gol pe dinăuntru”.
citiți și
BRAȘOV. Se fac foraje pentru proiectarea Sălii Polivalente
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.