BRAȘOV. Renunță Constantin Niță la politică? Se retrage din funcția de președinte al organizației județene PSD
În această dimineață, Constantin Niță a anunțat că se retrage din funcția de președinte al organizației județene Brașov a PSD, mandatul său încheindu-se începând cu data de 4 aprilie 2016.
În același timp – după cum se precizează în comunicatul transmis cu puțin timp în urmă, el va renunța și la celelalte funcții deținute în Partidul Social Democrat, la nivel central.
Constantin Niță a declarat că nu va mai candida nici ca deputat în Parlamentul României la alegerile din toamna acestui an. Anunțul privind retragerea a fost făcut în cadrul unei ședințe interne a partidului.
„Doresc să le mulțumesc colegilor din Organizația Județeană Brașov alături de care am lucrat în acești ani. De asemenea, am fost onorat să fac parte din conducerea celui mai mare partid din România, un partid care a scris istorie, cu momente extraordinare, dar și perioade mai puțin bune. Mi-am dorit, prin activitatea mea de-a lungul timpului, ca deputat, ministru al IMM-urilor, ministru al Energiei sau ministru al Economiei (în Guvernul Emil Boc – n.r.), să contribui la promovarea unor proiecte care să-i asigure României o poziție favorablă pe plan extern, dar și o dezvoltare în beneficiul companiilor românești, a românilor în special. De asemenea, mulțumesc tuturor colaboratorilor externi – reprezentanți ai diferitelor instituții și asociații, ai mediului de afaceri, ai presei naționale și locale”, a mai transmis Constantin Niță.
Ca politician, Constantin Niță, în vârstă de 60 de ani, a activat de partea social democraților mai bine de 20 de ani, în perioada 1994 – 1997 deținând prima funcție în partid, cea de vicepreşedinte al Organizației Municipale Braşov Partidul Social Democrat (PDSR).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.