BRAȘOV. Reîncep lucrările de reparații capitale la Podul Fartec
Marți vor începe lucrările pentru finalizarea reparațiilor capitale la Pasajul Fartec de pe B-dul Griviței, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov. Firma care va realiza lucrările este Recon SA, proiectantul fiind Prinfo SRL.
Contractul a fost încheiat pentru suma de 10.940.282,27 de lei (TVA inclus).
Dacă nu intervin iar probleme care să ducă la întârzieri, lucrările ar trebui finalizate până la finele anului viitor. Potrivit termenilor din contractul privind execuția, este vorba despre 12 luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor și până la semnarea de către părți, fără obiecțiuni, a procesului verbal de finalizare a acestora. Asocierea dintre cele două entități se obligă să proiecteze, să asigure asistența tehnică, să execute, să testeze, să finalizeze lucrările și să remedieze orice defecte rezultate în urma executării prezentului contract.
Executantul are obligația de a întocmi documentațiile tehnice pentru obținerea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism și a autorizației de construire.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.