BRAȘOV. Regulament pentru transportul metropolitan
Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov a primit mandat special pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate. De asemenea, pentru elaborarea proiectului de contract de delegare a gestiunii serviciului pentru zona teritorială de competenţă a localităţilor membre și pentru elaborarea regulamentului serviciului, a caietului de sarcini şi a studiului de oportunitate.
În prezent, în municipiul Braşov serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează de către operatorul de transport RATBV S.A., în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov, care expiră la data de 31.12.2018.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, RATBV S.A. are capacitatea tehnică și operațională pentru furnizarea serviciilor de transport la nivel metropolitan, iar Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durablă a Transportului Public Brașov este autorizată de către A.N.R.S.C ca Autoritate de autorizare, pentru organizarea unui sistem de transport public integrat.
La şedinţa de plen a Consiliului Local Braşov din 3 octombrie se va aproba Regulamentul şi Caietul de sarcini privind efectuarea serviciilor de transport public de persoane prin curse regulate în condițiile prezentate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.