Politic

BRAȘOV. Răzvrătiții din PSD, Mohaci și Popa, alături de Marius Dunca în conferința de presă

 

PSD Brașov se pregătește de alegeri interne. Astfel, pe 24 martie va avea loc o conferință extraordinară, la care vor participa președinții de organizații, primarii și viceprimarii, birourile de tineret și de pensionari, potrivit președintelui interimar al filialei județene, senatorul Marius Dunca.

Susținut de majoritatea membrilor social-democrați brașoveni, parlamentarul este chiar favoritul pentru funcția de președinte al organizației din județul Brașov. 

A fost un vot de încredere al colegilor mei și și-au exprimat susținerea pentru mine, dar evident lista de candidaturi este deschisă până în data de 24 martie”, a anunțat Dunca în conferința de presă susținută vineri la Brașov.

Alături de senator au stat și deputații Mihai Popa și Mihai Mohaci, cei care, la finele anului trecut, au avut un moment de răzvrătire și și-au dat demisia din partid, pentru a se alătura Pro România, deci lui Victor Ponta. Le-a trecut repede supărarea întrucât, după doar o săptămână, au revenit la PSD. Dar la începutul acestei luni au apărut iar zvonuri precum că Mohaci și Popa ar vrea să părăsească barca social-democraților. Zvonul nu a fost confirmat, dar nici infirmat de cei doi parlamentari, astfel că prezența lor în conferința de presă susținută vineri la sediul PSD Brașov, alături de senatorul Marius Dunca și de alți doi colegi parlamentari PSD (lipsea doar deputatul Roxana Mânzatu), nu a trecut de jurnaliști fără să fie provocați pentru niște răspunsuri clarificatoare.

Ca urmare, Mihai Mohaci, care deține funcția de secretar executiv PSD Brașov, a precizat: „Echipa va trebui să funcționeze. Vom stabili anumite principii și anumite reguli, care sper să se pună în acord cu ocazia alegerilor din 24. Sigur că eu îmi doresc mult mai mult pentru PSD, noi nu am reușit să obținem nici președinte la Consiliul Județean nici Primăria. Trebuie să avem, ori primarul, ori președinte de CJ. Spun aceste lucruri pentru că cel puțin la nivelul CJ și noi putem să finalizăm aeroportul, putem să aducem și bani și putem să luăm în asociere chiar și Primăria Brașov, care are resurse, pentru a participa. Primăria poate fi adusă în acționariatul de la CJ. Eram prefect și am adus la masă la acel moment, pe domnul primar George Scripcaru și pe președintele Consiliului Județean în ideea de a realiza aeroportul întru un termen relativ scurt, pentru că Primăria Brașov dispune de acești bani, poate să investească. Eu înclin să cred că la baza acestui aeroport suma de orgolii a mai scăzut. Interesul cetățenilor este se existe acest aeroport, nu numai declarativ, și în fiecare săptămână, și în fiecare lună pe hârtie și în presă, și să fie realizat cu o altă viteză”.

Cât privește apropierea de Marius Dunca, cel împotriva căruia s-a ridicat la momentul demisiei din partid, Mohaci a adăugat: „Ce se întâmplă dacă pe holurile Parlamentului ne vede cineva împreună la președinte, dacă ne vede cineva că suntem supărați sau dacă mai apar anumite discuții care nu sunt neapărat legate de acest subiect? Sigur că este posibil ca acțiunea să fie interpretată într-un sens sau altul. Eu sunt sigur că suntem la ora actuală pe drum cel bun”.

Senatorul Dunca și-a completat colegul de partid, spunând că la ședința de Comitet Executiv din februarie 2019 s-a stabilit data alegerilor și că au fost niște discuții din care a reieșit că organizația îl va susține la funcția de președinte al filialei județene PSD.

Tot atunci s-a stabilit ca Mihai Popa să fie președinte executiv, Mihai Mohaci, secretar, și o echipă de vicepreședinți. Ca și până în acest moment, trebuie să facem totul pentru brașoveni și pentru ce spunea și domnul Mohaci, să ne dorim să câștigăm cât mai multe în Brașov. Am demonstrat că putem face ceva pentru brașoveni, de la Spitalul Regional de la aeroportul Ghimbav, dar și multe alte lucruri”, a subliniat Dunca.

citiți și

CEX PSD BRAȘOV a decis: Marius Dunca, susținut în continuare pentru funcția de președinte al organizației județene

Deputaţii Mohaci şi Popa au revenit în PSD BRAŞOV. „Pierdut doi deputaţi braşoveni. Îi declar nuli!”, a declarat Mihai Sturzu, Pro România

Demisia deputaților Mohaci și Popa din PSD, considerată o oportunitate pentru continuarea modernizării filialei din BRAȘOV

 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button