Politic

Brașov. Răzvan Popa vrea un Ghid Unic de Finanțare a Evenimentelor

 

Consilierul local brașovean Răzvan Popa (PSD) a declarat recent, într-o conferință de presă, că, din punctul lui de vedere, Primăria Brașov ar trebui să elaboreze un ghid unic de finanțare a evenimentelor. În prezent, a afirmat alesul, există un program de finanțare a evenimentelor sportive, iar altul prin care se acordă de la bugetul local bani pentru manifestările culturale. În ceea ce privește activitățile sportive, prin programul municipalității se acordă bani doar pentru Corona. „Prin acest ghid unic, ar trebui să se rescrie criteriile de eligibilitate, astfel încât, de finanțare de la bugetul local să beneficieze evenimentele care durează mai mult de o zi, cele care nu sunt la prima ediție și cele care au impact internațional”,  afirmat Popa.

De altfel, în ceea ce privește activitățile sportive, el susține că trebui adoptată o altă strategie: „Mult mai eficient ar fi ca sumele alocate pentru sport, să fie alocate pentru competiții care implică un număr mare de participanți, inclusiv din străinătate”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button