Politic

BRAȘOV. Rămâne funcția de prefect la PNL?!…

 

La începutul anului, coaliția de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR a readus în discuție subiectul numirilor prefecților în teritoriu – ȘI LA BRAȘOV?!… Schimbarea prefecților, pe agenda ședinței de Guvern de astăzi

Acum, potrivit spuselor lui Ludovic Orban, președintele PNL, partidele care fac parte din coaliția aflată la guvernare vor dispune de posturi de prefect în funcție de ponderea voturilor obținute. Astfel, PNL va avea 23 de posturi, USR PLUS – 14, iar UDMR – 5.

Surse politice susțin că, în afară de PNL, și USR PLUS vizează postul de prefect al Brașovului, iar negocierile continuă intens pe această temă, liberalii dorind cu insistență să dețină în continuare această funcție.

În cazul în care PNL va reuși să-și mențină funcția, ocupată acum de Mihai Cătălin Văsii (foto), USR PLUS și UDMR vor avea câte un subprefect.

„Conform Constituției, prefectul este reprezentantul Guvernului în județ. În 2006, când eram în negocierile de aderare, existau niște bile negre în capitolul administrație și atunci s-a decis ca prefectul să fie echivalat funcției de înalt funcționar. Din 2012, practic nu au mai apărut înalți funcționari… Punctul de vedere aproape comun, în cadrul coaliției, care e în curs de implementare printr-o reglementare, este acela că prefecții sunt reprezentamții Guvernului, nu trebuie să fie înalți funcționari publici”, a declarat Ludovic Orban la postul B1 TV.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button