Politic

Brașov. PSD a organizat o dezbatere despre perspectivele economice de dezvoltare ale orașului de la Poalele Tâmpei

 

Partidul Social Democrat (PSD) a organizat, astăzi, la Brașov, dezbaterea cu tema „Brașovul 2016-2020 – perspective economice privind dezvoltarea orașului”. La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, ai Direcției Județene de Statistică Brașov, ai Camerei de Comerț și Industrie Brașov, dar și oameni de afaceri. „Dezbaterea face parte dintr-o serie de evenimente pe care am demarat-o și care își propune să aducă în discuție problemele economice cu care se confruntă mediul de afaceri din Brașov. Mai mult decât atât încercăm să identificăm problemele, și eventual, soluțiile pe care să le aplicăm într-un viitor apropiat legat de ceea ce trebuie făcut din punct de vedere economic la nivelul municipiului Brașov. Cred că Brașovul trebuie să treacă într-o nouă etapă de dezvoltare, etapă în care să se pună accent pe ceea ce înseamnă atragerea investițiilor pentru că, din punctul meu de vedere, aceasta reprezintă o provocare importantă pentru următorii ani. Am invitat reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Camerei de Comerț, ai Direcției de Statistică, oameni de afaceri, întreprinzători din municipiul Brașov și nu numai, în așa fel încât din această discuție să reiasă în mod real care sunt problemele cu care se confruntă și ce pot face autoritățile locale pentru a stimula și sprijini un sector deosebit de important pentru comunitate”, ne-a declarat Răzvan Popa, președintele executiv al organizației municipale a PSD Brașov.

Proiect economic bazat pe realitate

Obiectivul urmărit prin această dezbatere a fost acela de a se găsi soluții la problemele cu care se confruntă, în momentul de față, mediul de afaceri brașovean. „Cred că principalul rezultat este acela că vom putea veni în fața brașovenilor cu un proiect economic bazat pe realitate. Acesta este, de altfel, și scopul consultărilor: să avem un proiect economic pentru Brașov bazat pe realități pe care le adunăm exact din mediul către care ne adresăm”, a subliniat Răzvan Popa. Sistemul de taxare și impozitare continuă să rămână principala problemă a mediului de afaceri din România, iar acest lucru este valabil și la nivelul județului Brașov. „Sigur principala problemă a tuturor oamenilor de afaceri este și va fi în continuare sistemul de taxare și impozitare care reprezintă, într-adevăr, o povară pentru orice întreprinzător. Un alt element este cel legat de circuitul documentelor, care de foarte multe ori întârzie investițiile oamenilor de afaceri. Acestea sunt doar câteva dintre elemente deosebit de importante pentru oamenii de afaceri. Există și soluții. Sigur că aici Primăria se poate implica pe ceea ce înseamnă sistem de reducere a impozitelor pe terenuri, clădiri și mașini în funcție de nivelul afacerii. Pe de altă parte, Primăria trebuie să creeze cadrul și mecanismul prin care să stimuleze întreprinzătorii privați și să atragă în Brașov acei investitori care pot genera un efect economic pe orizontală”, a explicat oficialul social-democrat.

Aeroportul și autostrada, investiții vitale

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte variate precum unde au greșit autoritățile locale și centrale în ultimii zece ani, regândirea sistemului de taxe și impozite pentru atragerea investitorilor, autostrada și aeroportul – alternative pentru realizarea lor, Brașovul – centru al forței de muncă prin școlile profesionale, cum ar trebui să arate Brașovul în 2020 din punct de vedere economic sau maximizarea turismului ca sursă principală de venit. Participanții la dezbatere au considerat că una dintre cele mai arzătoare chestiuni pentru economia brașoveană o constituie faptul că județul nu are încă o autostradă și un aeroport. Din cauza faptului că oamenii politici nu au avut un plan coerent și nu au lăsat la o parte orgoliile, Brașovul nu se poate bucura de aceste două investiții vitale pentru economie. Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a afirmat că în cazul în care județul Brașov ar fi avut autostradă și aeroport s-ar fi situat pe alt loc la nivel național, iar numărul investițiilor ar fi fost mult mai mare decât este în prezent. Lipsa infrastructurii îndepărtează investitorii, fapt care afectează creșterea economică a județului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button