BRAȘOV. Protest cu măști Anonymous în Piața Sf. Ioan, pentru promovarea veganismului ca stil de viață și apărarea drepturilor animalelor
![BRAȘOV. Protest cu măști Anonymous în Piața Sf. Ioan, pentru promovarea veganismului ca stil de viață și apărarea drepturilor animalelor 1 anonymus.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2017/04/images_aimytexarticles_images_anonymus.jpg)
În această seară, în intervalul orar 18.00 – 22.00, va avea loc, în centrul Brașovului, în Piața Sfântul Ioan, o acțiune de conștientizare a gravelor probleme cu care se confruntă toate animalele, cât și a impactului negativ al consumului de animale și produse de origine animală asupra noastră ca specie și asupra Planetei, anunță activiștii Animals International.
Acțiunea se va desfășura cu tablete, laptopuri și măști Anonymous. Participanții, cam 40 ca număr, sunt activiști pentru drepturile animalelor veniți din toate colțurile țării pentru o unire de forțe, se arată în comunicatul sursei citate.
„Acest eveniment este destinat celor care nu sunt familiarizați cu ceea ce se întâmplă în fermele industriale de animale sau în abatoare, în industria piscicolă, celor care nu se gândesc că animalele au constiință, capacitatea de a suferi, de a simți plăcere și durere la fel ca oamenii, că toate animalele simt la fel, indiferent că sunt considerate animale de companie sau animale destinate consumului de către oameni, împreună cu secrețiile lor, cum ar fi laptele sau ouăle. Prin această manifestare de tip informativ-artistic, dorim să aducem în stradă faptele de cruzime ascunse privirilor de către industriile exploatării animalelor și pentru câteva momente, adevărul să iasă la suprafață, atingând rațiunea și simțirea celor ce se vor opri să privească”, au declarat activiștii.
Eu au adăugat că pentru o lume mai pașnică și pentru dreptul la viață al tuturor ființelor vii, fie că fac parte dintr-o specie oprimată sau nu, veganismul ca stil de viață are în vedere respectarea demnității tuturor ființelor non-umane.
„Discuțiile se vor axa în principal pe argumente ce vizează drepturile animalelor, sănătatea oamenilor, impactul distructiv al industriei creșterii animalelor asupra mediului înconjurător si sustenabilitate. Adevărata putere a omului este compasiunea, puterea de a face în mod conștient bine, de a proteja ființele nevinovate. Sperăm ca în viitorul apropiat lumea să înțeleagă că supraviețuirea omului nu este legată de luarea vieților altor animale”, au mai transmis activiștii.
În ultimii ani comunitatea vegană a încercat o schimbare a legislației privind protecția animalelor, iar în urma eforturilor activiștilor au început să apară rezultatele.
Cea mai importantă schimbare este interzicerea folosirii animalelor (cu unele excepții rămase datorită intereselor unor politicieni și a intereselor comerciale) în spectacole, în special cele de circ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)