Politic

BRAȘOV. Primarul Scripcaru, declarație privind deschiderea noului an școlar în municipiu (VIDEO)

 

Noul an școlar va începe în mai puțin de o lună, dar autoritățile nu pot spune ce va însemna acest lucru pentru elevi și părinți. La nivelul municipiului Brașov, se poartă discuții peste discuții, fără însă a se putea prezenta un plan concret.

Primarul George Scripcaru a făcut declarații privind acest subiect delicat.

„Ieri am primit normele care au fost emise de Ministerul Sănătății, am purtat o discuție cu Inspectoratul Școlar Județean și cu Direcția de Sănătate Publică, astăzi ne vom întâlni cu IȘJ și DSP și în baza acestor reguli va trebui să determinăm câțiva pași în acest sens. Ați văzut că s-a reglementat în sensul că deschiderea anului școlar va trebui să aibă o componentă de decizie locală – a comitetelor județene pentru situații de urgență sau a comitetelor locale pentru situații de urgență – cu respectarea unor criterii sau norme care sunt prevăzute în aceste acte normative sau decizionale ale ministerului, plecând de la încadrarea localității în scenariul (…). După ce CJSU va analiza pentru întreg județul această situație, voi convoca CLSU și după aceea Consiliul Local cred că va trebui să se întrunească și să ia o decizie în baza detaliilor pe care le vom analiza împreună. Va trebui să fie o decizie comună a autorităților publice locale pe care va trebui să le luăm referitor la deschiderea anului școlar în municipiul Brașov. Suntem într-o discuție continuă cu DSP. Astăzi vom face și o simulare la una dintre școli, pentru a face această analiză direct pe teren, ca după aceea să vedem ce decizii trebuie luate la nivelul municipiului Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru, la finalul ședinței de îndată a Consiliului Local Brașov, ce a avut loc astăzi (VIDEO – AICI, de la minutul 12).

Update. BRAȘOV. Autoritățile pregătesc „scenariul galben” pentru începerea noului an școlar


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare