Politic

BRAȘOV. Primarul nedemis prin referendum contraatacă. Săgeți și spre Allen Coliban

  • todorica-zachiu-sterpu.png

După ce referendumul organizat la Dumbrăviţa – unde locuitorii comunei fuseseră chemaţi duminică să se pronunţe dacă vor sau nu ca edilul Zachiu Popa, aflatl la al cincilea mandat, să conducă în continuare localitatea – a fost invalidat (BRAȘOV. Referendumul pentru demiterea primarului liberal s-a lăsat cu plângeri penale de la USR PLUS), primarul (foto, centru), susținut de colegii din PNL, a reacționat, contraatacând. El îi acuză pe cei de la USR (USR PLUS, de fapt), că au divizat comunitatea, că prin organizarea scrutinului s-au risipit bani publici care puteau fi folosiți pentru proiecte și că au strâns prin fals semnăturile de inițiere a referendumului, pentru această din urmă acuzație existând și o plângere penală. 

Referendumul de demitere a primarului, această «premieră» națională, cum au titrat glorios inițiatorii din USR s-a terminat așa cum au intuit majoritatea locuitorilor din comuna Dumbrăvița: nu a fost validat, datorită lipsei de interes față de acest subiect, prezența la vot fiind de sub 30%.

În urma acestui demers, în Dumbrăvița a rămas o comunitate profund divizată, o comună în care timp de peste 8 luni de zile inițiatorii au făcut presiuni uriașe asupra locuitorilor în tentativa de a strânge semnături pentru a declanșa procedura referedumului.
Față de aceste presiuni și fața de modalitatea în care s-au strâns semnăturile atât eu, cât și colegii din organizația PNL am mai facut precizări publice, aici existând și o plângere penală că acestea au fost falsificate. Ceea ce merită precizat, acum, post-referendum, este faptul că față de cele 1.104 semnături depuse la dosar, în ziua decisivă a votului în urne s-au regăsit doar 1.045.
S-a demonstrat astfel că în comunitate au fost persoane ce ori au fost păcălite să semneze cu minciuni bine ticluite, ori au fost constrânse prin legăturile personale cu inițiatorii, ori au înțeles pe parcurs că demersul nu a fost niciodată despre binele comunei noastre, ci despre interesele de gașcă politică ale celor de la USR”.

Popa Zachiu spune că Dumbrăvița a devenit obiectiv turistic în ultima săptămână pentru conducerea USR România și tot felul de oameni politici „ce au făcut din demiterea unui primar prin referendum un scop în viață”.

Edilul a aruncat o săgeată și spre primarul Brașovului, Allen Coliban, vicepreședinte al USR PLUS la nivel național și candidat pentru șefia partidului, din partea echipei „Curaj”, conduse de senatorul USR PLUS Irineu Darău, președintele filialei județene Brașov. În comună a ajuns și președintele interimar al USR PLUS, Cătălin Drulă, chiar dacă acesta e în conflict cu cei doi brașoveni.

„Deputați, senatori, lideri de mâna a doua sau a treia din USR, au venit cu toții la Dumbrăvița îmbrăcați în cămăși albe, dar cu intenții întunecate. Ba chiar și primarul Brașovului, l-am numit aici pe dl. Allen Coliban, și-a lăsat serviciul câteva zile la rând pentru a veni personal în comună și pentru a-și susține «colegii»’. Probabil terminase toată treaba din Brașovul pe care îl administrează și era timp și de destituit un primar de altă culoare politică.
Ne-au făcut de râs aceste personaje din USR, a căror scop – o repet – a fost puterea, gloria personală și crearea unui precedent periculos din punct de vedere administrativ”, afirmă primarul care a scăpat de demitere.

Acesta consideră că „dincolo de cum arată comuna Dumbrăvița, o administrație cu multe proiecte ce au fiecare gradul lor de complexitate și finalitate, țânțărenii și vlădărenii nu meritau să fie făcuți de râs în presa națională. Noi am fost învățați că rufele murdare se spală în familie și aveam toate mijloacele să rezolvăm aceste provocări administrative împreună, însă cei din USR au ales calea eșecului public și a îngreunării bugetului cu alte cheltuieli. Și pentru că am vorbit de buget, întregurile costuri ale Referendumului – 160.000 de lei – vor fi suportate din bugetul local. Cu acești bani, importanți pentru comunitatea noastră, puteam face altceva. USR-iștilor nu le-a păsat și acum fondurile s-au risipit. Ne întrebăm dacă gulerele albe ce s-a plimbat prin comuna noastră ne pot returna aceste sume cheltuite în folosul cui? Căci este evident acum pentru toata lumea că nu în folosul țânțărenilor și al vlădărenilor”.

Primarul mai spune că a ascultat și a înțeles toate doleanțele și nemulțumirile exprimate de o parte din cei prezenți la vot: „Vom lua atitudine administrativă și vom încerca acolo unde avem pârghiile necesare să accelerăm finalizarea proiectelor începute și să continuăm modernizarea comunei noastre.
Fie ca acest Referendum să fie un restart pentru noi, un moment al reconcilierii între oameni și mai ales un moment al așezării la aceeași masă a tuturor celor ce vor binele Dumbrăviței. Așa să ne ajute Dumnezeu!”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button