Politic

BRAȘOV. Primarul îi cheamă astăzi la „luptă” pe părinți și profesori pentru școala „buffer” și „Masa caldă”

  • clopotel-ghiozdan-Coliban (10)_300101.jpeg
 

Așa cum anunța de săptămâna trecută (detalii: BRAȘOV. Circa 1.000 de elevi nu mai „încap” în școlile lor. Ce spune și ce va face primarul Allen Coliban), primarul Brașovului, Allen Coliban, va convoca astăzi de îndată o ședință de Consiliu Local, într-o nouă încercare de a obține votul pentru două proiecte de actualitate: școala „buffer” și „Masa caldă” în școli. Iar pentru asta, îi cheamă și pe părinți și profesori să participe la ședința CL și să pună astfel presiune pe politicieni. Ședința va începe la ora 17.30.

„Din păcate, la nivel de spectru politic, ultimii 30 de ani cred că marchează repetenţia politicienilor din România cu privire la asigurarea condiţiilor şi a finanţărilor corespunzătoare pentru actul educaţional. Mă refer aici la ceea ce se întâmplă la nivel central. Noi la nivel local căutăm soluţii pe termen scurt pe termen mediu şi pe termen lung. (…) Totodată căutăm soluţii pentru a suplimenta infrastructura şcolară cu spaţii noi şi îmi pun încrederea că presiunea pe care părinţii o exercită asupra politicului local va fi resimţită şi la nivel de consiliu local, astfel încât programe importante precum cel privind o şcoală nouă, precum cel privind masa caldă în şcoli vor întruni votul majorităţii Consiliului Local. Am avut dialog cu părinţii de la «Antipa» şi cu cadrele didactice. Am găsit soluţii de relocare temporară, pe perioada lucrărilor, către alte instituţii de învăţământ. Din păcate este o situaţie recurentă în municipiul Braşov pentru că ne confruntăm cu deficit de spaţii de şcoli. Şi din păcate soluţia pe care am propus-o, aceea de a avea o şcoală nouă încă din acest an şcolar, este de trei luni de zile întârziată de votul negativ al Consiliului Local. Mâine (astăzi – n.r.) voi avea o şedinţă de îndată convocată la Primăria Braşov la care sunt invitaţi şi părinţi, şi cadre didactice. Oricine e interesat de soluţia pe care am promovat-o şi pe care am supus-o discuţiei Consiliului Local, mă refer la cea de şcoală nouă, dar şi la un program-pilot de masă caldă în şcoli, poate să vină, să intervină şi să pună presiune pe politicienii locali. Este modul în care vom putea să ajutăm decidenţii să ia o decizie în timp cât mai scurt”, a precizat primarul Allen Coliban, în declarația de după festivitățile de deschidere a anului școlar. 

Proiectul de hotărâre privind înființarea „școlii buffer”, în care să poată fi relocați elevii din școlile și liceele în care se desfășoară lucrări de investiții și care nu au suficiente spații la dispoziție pentru ca procesul de învățământ să nu fie afectat a fost propus spre aprobare de trei ori în ultimele trei luni. Proiectul propune aprobarea inițierii procedurii pentru închirierea de către Municipiul Brașov a unor spații pentru relocarea temporară a activității școlare, spații care vizează o perioadă de minimum 7 ani, pentru „Școala buffer”, pe durata derulării lucrărilor de investiții. Suprafața necesară școlii buffer a fost estimată la 2.750 m.p., pentru o perioadă de minim 84 de luni (7 ani). Valoarea estimată totală a chiriei pentru întreaga perioadă menționată, este de 3.023.790 euro cu TVA inclus.

În ceea ce priveşte „masa caldă” pentru elevi, intenţia Primăriei Braşov este să înceapă programul cu un proiect-pilot, prin care preparatele să fie pregătite la Centrul de Afaceri din Bartolomeu (CATTIA).

Citiți și: 

BRAȘOV. O școală solicitată și una nouă, privată, alese pentru „primul clopoțel” oficial


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button