Politic

BRAȘOV. Primarul George Scripcaru: „Veste foarte bună de la Guvern”

 

Secretarul de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), Mihail Veştea, a anunţat miercuri, la Braşov, că MLPDA şi cel al Fondurilor Europene au semnat recent un memorandum privind supracontractarea proiectelor prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. Prin această măsură se pot finanţa proiecte eligibile, dar care nu au primit bani europeni pentru că fusese depăşit plafonul de 6,8 miliarde de euro la nivel naţional. Astfel, dacă inițial contractarea era condiționată de o limita de buget alocată, prin decizia aprobată recent la nivel național, toate proiectele din listele de rezervă de pe patru axe prioritare ale POR 2014-2020 vor intra la contractare. Acum, prin aprobarea supracontractării, la nivel naţional se vor mai putea acorda finanţări în valoare totală de 2,4 miliarde de euro. La nivelul Regiunii Centru, supracontractarea este de 285 de milioane de euro..

Una dintre axele de finanțare incluse în acest memorandum este Axa IV, Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, axă pe care municipiul Brașov a depus 14 proiecte, dintre care 10 au fost acceptate pe lista de finanțare, iar 4 au fost incluse pe lista de rezervă.

Prezent la conferința de presă, primarul George Scripcaru a declarat: „Este o veste foarte bună pentru noi, dar și pentru toate autoritățile din România, această decizie a Guvernului de a aloca fonduri europene nerambursabile și proiectelor aflate pe lista de rezervă. Noi, autoritățile publice din Regiunea Centru am solicitat de mai mult timp acest lucru Guvernului de la acel moment, iar faptul că actualul guvern a reușit să găsească o soluție înseamnă pentru noi o mare gură de oxigen. Vorbim de aproximativ 30 de milioane de euro pe care nu mai este nevoie să îi alocăm din bugetul local. Cele 4 proiecte de pe lista de rezervă erau legate de cele pentru care s-a aprobat finanțarea, astfel că trebuia să le implementăm și pe acestea în perioada următoare, iar singura sursă era bugetul local. Pe lângă cele patru, alte trei proiecte nu beneficiau de o cofinanțare nerambursabilă integrală de 98%, diferența trebuia acoperită tot din bugetul local. Acum, acești bani, peste 140 de milioane de lei, pot fi direcționați spre alte investiții necesare”.

Totodată, primarul a prezentat și o situație a fondurilor nerambursabile atrase  de municipiul Brașov în această perioadă.

„În acest moment valoarea fondurilor nerambursabile atrase de Municipalitate, fie că vorbim de fonduri de la Uniunea Europeană, fie că vorbim de fonduri guvernamentale, se ridică la aproape 700 de milioane de lei. Dacă analizăm proiectul de buget pentru anul 2020, aflat în dezbatere publică în această perioadă, vom observa că valoarea sumelor atrase se apropie de valoarea Bugetului General al Municipiului Brașov. Iar asta cred că spune totul despre reușita strategiei noastre de a atrage fonduri nerambursabile și a reduce presiunea pe bugetul local”, a mai declarat Scripcaru.

Situația fondurilor nerambursabile atrase de Primăria Brașov

Proiecte aflate pe lista de rezervă

4 proiecte, în valoare de 117.531.497,94 lei

− Terminal transport urban Gara Braşov – 14.345.209,68 lei,

− Extindere sistem de management informatizat al sistemului de transport public – 16.066.631,64 lei,

− Infrastructura de garaj pentru transportul public – 76.440.247,46 lei,

− Eficientizare energetică a clădirilor publice din municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, Corp A – 10.679.409,16 lei,

Proiecte la care se va majora cofinanțarea nerambursabilă de la UE

3 proiecte, în valoare de 22.603.801,83 lei

− Sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului în municipiul Braşov. Diferența de primit: 5.430.239,83 lei,

− Construire creșă zona Astra, str. Apollo. Diferenta de primit: 7.149.584 lei,

− Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Maria Baiulescu. Diferența de primit: 10.023.978 de lei.

Total alocare fonduri suplimentare pentru municipiul Brașov: 140.135.299,77 lei

Proiecte cu finanțare pe POR – Axa 4

Proiecte cu contracte de finanțare semnate sau selectate pentru finanțare: 10 proiecte, în valoare de 247.991.377,81 lei,

Proiecte cu finanțare pe POR – în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA): 3 proiecte, în valoare de 167.378.000 de lei.

Proiecte cu finanțare din fonduri guvernamentale

Administrația Fondului pentru Mediu

– Proiecte cu contract de finanțare semnat: 1 proiect, în valoare de 137.150.000 de lei

– Proiecte în evaluare: 1 proiect, în valoare de 4.376.080 lei

Termoficare 2016-2020 Căldură şi Confort – MLPDA

1 proiect, în faza de evaloare, în valoare de 1.303.397,21 lei

Foto: Primăria Brașov

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button