Politic

BRAŞOV. Primarul George Scripcaru şi preşedintele FRF Răzvan Burleanu pun la cale un parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului

 
Primarul George Scripcaru s-a întâlnit astăzi cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, și cu președintele Asociaței Județene de Fotbal Brașov, Octavian Goga, care este și vicepreședinte al FRF, pentru a discuta despre un memorandum de parteneriat în vederea implementării unor proiecte comune care să dezvolte fotbalul brașovean. 
 
Mă bucur că am avut această întâlnire cu domnul primar George Scripcaru, în care am atins câteva subiecte foarte importante pentru fotbalul brașovean. În primul rând, o investiție comună pe care noi, Federația Română de Fotbal (FRF) și Primăria Municipiului Brașov dorim să o realizăm în municipiu. Investiția presupune un teren cu gazon artificial, care să poată fi folosit pe tot parcursul anului, și pe care să îl realizăm în parteneriat. Al doilea subiect de discuție este demararea unui program în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov pentru sprijinirea celor mai talentați copii din mediul rural, care să poată fi școlarizați în Brașov, începând cu clasa a cincea”, a declarat Răuvan Burleanu.
 
Sursa citată a adăugat că al treilea subiect de mare interes la Braşov este cel legat de infrastructură, pentru că pe cei din FRF îi interesează ca la Brașov să existe un stadion care să poată fi luat în considerare fie pentru găzduirea echipei naționale, fie pentru alte competiții. 
 
Nu în ultimul rând, am fost interesați să aflăm care sunt planurile în general cu echipa de fotbal la nivel de seniori, pentru că Brașovul stă foarte bine la nivel de juniori, cu foarte multe cluburi afiliate Federației și care fac o treabă foarte bună. Ne interesează să vedem și viziunea autorităților locale în acest plan și putem acorda consiliere juridică, precum și suport pe partea de manageriat”, a precizat preşedintele FRF. 
 
La rândul său, primarul George Scripcaru a spus că primul pas în acest parteneriat dintre Primărie și FRF va fi amenajarea unui stadion cu dimensiuni omologate și suprafață de joc artificială. Prima variantă luată în discuție a fost stadionul de la Baza sportivă Carpați, lângă Liceul Sportiv, pe str. Zizinului.
 
Un al doilea proiect interesant și care poate fi pus în practică este cel care privește aducerea copiilor din localitățile din jur, care să poată fi școlarizați aici și să poată fi antrenați și în cadrul clubului de fotbal, iar FRF să finanțeze o anumită componentă. Vrem să pornim un proiect de renaștere a fotbalului brașovean care să plece de la premise sănătoase, fără moșteniri ale trecutului, cu un moment clar de plecare și o strategie clară în timp, cu niște pași pe care să-i urmăm etapizat în câțiva ani și o creștere naturală, neforțată. Adrian Szabo (coordonatorul secției de fotbal de la Corona Brașov, n.n.) este cel care trebuie să pună la punct strategia și are aceste lucruri deja conturate”, a declarat Scripcaru.
 
În paralel, după cum a subliniat edilul, se încearcă rezolvara problemelor patrimoniale la nivelul infrastructurii sportive, mai ales în ceea ce priveşte fotbalul.
 
Trebuie să facem investițiile pe care le avem de făcut începând din acest an, pentru a profita de această oportunitate. FRF are cercetări și, în viziunea lor, Brașovul este un oraș strategic și important în această ecuație, cu potențial și cu toate argumentele, atât ca infrastructură, cât și ca putere economică și resursă umană, pentru a avea o echipă în Liga I”, a mai spus Scripcaru.
 
În privința Stadionului cu suprafață de joc artificială, președintele FRF a precizat că există deja un astfel de teren finalizat la Piatra Neamț și alte cinci șantiere deschise la Botoșani, Iași, Râmnicu Sărat, Călărași și Târgoviște, care vor fi gata în aproximativ două luni de zile.
 
Ne-am dori ca următorul să fie Brașovul”, a mai precizat Răzvan Burleanu. Ca și în celelalte proiecte, infrastructura va fi pusă la dispoziție de Primărie, iar suprafața de joc – un teren de fotbal de dimensiuni omologate – în valoare de aproximativ 150.000 de euro, va reprezenta investiția FRF.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare