BRAȘOV. Primarul George Scripcaru, declarație despre Fin-Eco
Primarul George Scripcaru a făcut declarații despre Fin-Eco, după ce s-a mai potolit scandalul iscat în ședința de Consiliu Local de vineri, pe fondul problemelor cu poluarea.
„Am cerut grupului Fin-Eco să prezinte în termen de o săptămână stadiul implementării investițiilor. În termen de o săptămână să ne prezinte în ce stadiu se află investiția privind instalația care se derulează astăzi ca și procedură la rampă, să vedem un grafic săptămânal cu toate etapele care sunt în derulare, să știm în ce fază se află astăzi. Am fost informat că astăzi se află într-un procent de 54% stadiu de implementare și în termen de maxim șase luni de zile această instalație să fie finalizată, să fie montată, amplasată în așa fel încât și această sursă care astăzi există într-un fel sau altul într-o mare sau mai mică măsură să fie finalizată, să fie reglementată ca și mecanism care să fie funcțional în acest termen (…). Le-am cerut ca în următoarea ședință de Consiliu Local acest grup Fin-Eco să vină și să facă această prezentare în fața consilierilor locali și să informeze care este stadiul astăzi, care sunt pașii săptămânali derulați de către cei care implementeză această procedură de investiții în acest loc. Și să urmărim săptămânal dacă acest grafic se respectă. Vremea permite și se poate ca lucrările să fie derulate în condiții meteo foarte optime (n.r. condiții meteo optime)”, a declarat primarul.
Discuțiile aprinse pe tema poluării din Brașov s-au iscat în contextul în care pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte HCL, unul pentru „aprobarea Raportului pe trimestrul IV 2019 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov”, iar celălalt pentru „aprobarea Raportului pe anul 2019 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov”.
„Măsurile (n.r. pe) care le va lua municipiul Brașov în domeniul calității aerului au fost reglementate de instituția care reglementează aceste lucruri. Acesta este planul de acțiune, nu putem acționa haotic, că mie mi se pare, că dumneavoastră vi se pare… E o agenție națională care a reglementat și care a spus că ăstea sunt măsurile. După cum știți, sigur sunt 20 de măsuri, 14 pe poluarea mobilă și 6 pe poluare staționară, industrială, cu termen de implementare 2022. Planul a fost elaborat în 2018. Din aceste 20 de măsuri, 15 deja au fost «atacate». Mă refer la transportul public, diferite reglementări vizavi de fluidizarea circulației etc.. Vă rog frumos, citiți acest proiect sau o să vă facem un răspuns scris privind stadiul implementării măsurilor privind calitatea aerului, bazate pe acest plan integrat, aprobat de Agenția Națională a Protecției Mediului”, a declarat și viceprimarul Laszlo Barabas.
„Măsurile (n.r. pe) care le va lua municipiul Brașov în domeniul calității aerului au fost reglementate de instituția care reglementează aceste lucruri. Acesta este planul de acțiune, nu putem acționa haotic, că mie mi se pare, că dumneavoastră vi se pare… E o agenție națională care a reglementat și care a spus că ăstea sunt măsurile. După cum știți, sigur sunt 20 de măsuri, 14 pe poluarea mobilă și 6 pe poluare staționară, industrială, cu termen de implementare 2022. Planul a fost elaborat în 2018. Din aceste 20 de măsuri, 15 deja au fost «atacate». Mă refer la transportul public, diferite reglementări vizavi de fluidizarea circulației etc.. Vă rog frumos, citiți acest proiect sau o să vă facem un răspuns scris privind stadiul implementării măsurilor privind calitatea aerului, bazate pe acest plan integrat, aprobat de Agenția Națională a Protecției Mediului”, Laszlo Barabas.
Discuția aprinsă despre poluare poate fi urmărită AICI (n.r. de la o oră și 28 de minute)!
Amintim că, deși autoritățile susțin că putoarea care se simte periodic în municipiul Brașov ar proveni de la îngrășământul dat pe terenurile agricole din apropierea orașului, cetățenii sunt convinși că mirosul „greu” este de hidrogen sulfurat ce ar proveni de la depozitul de deșeuri Fin-Eco.
CITIȚI ȘI:
BRAŞOV. SCANDAL la şedinţa de Consiliu Local, pornind de la problema calităţii aerului
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.