Politic

BRAȘOV. Primarul Coliban și subiectul CET, cu cele 16 milioane de euro… ÎNTREBĂRI de la consilierul local PNL Pamela Diaconu

 
Consilierul local PNL Pamela Diaconu a deschis, astăzi, subiectul CET Brașov. Consiliul Local a votat, la finele anului trecut, achiziționarea unor imobile ale amintitei societăți comerciale, aflată în procedură de faliment, decizând ca plata să fie făcută în mai multe tranșe, în 3-4 ani. Situația, însă, este cu totul alta…
 
Pe contul său de Facebook, Pamela Maria Diaconu a comentat: 
 
„În data de 23.12.2021, la inițiativa domnului primar Allen Coliban, Consiliul Local al Municipiului Brașov se întrunea într-o ședință extraordinară, pe ordinea de zi  aflându-se un singur proiect, respectiv proiectul de hotărâre privind aprobarea formulării ofertei, respectiv a achiziționării, în caz de acceptare, a imobilelor proprietatea CET Brașov S.A., aflată în procedură de faliment.
 
În concordanță cu draftul de proiect, dar și cu discuțiile purtate pe marginea proiectului de hotârâre, împreună și cu departamentul economic din cadrul UAT Brașov, domnul primar și-a luat angajamentul, atunci, în fața Consiliului Local Brașov, ca oferta de cumpărare pe care urma să o prezinte Adunării Creditorilor Societății CET Brașov S.A. să prevadă ca plata prețului imobilelor să se realizeze eșalonat în 4 ani sau în cel puțin 3 ani de zile.
 
În lipsa oricărei informări din partea domnului primar pe acest subiect, după data de 23.12.2021, aflu, consultând Buletinul Procedurilor de Insolvență, că în data de 29.12.2021, în cadrul Adunării Generale a Creditorilor, a fost acceptată oferta emisă de Primăria Municipiului Brașov, urmând ca plata prețului total oferit, de circa 16 mil. de euro, să se realizeze în tranșe, respectiv: 60% până la sfârșitul lunii iunie a anului curent, iar diferența până la 30.06.2023…
 
În concluzie, deși toți consilierii locali am fost asigurați că suma, reprezentând prețul imobilelor, se va achita de către Municipiul Brașov în minim 3 ani, maxim 4 ani, domnul primar și-a asumat în realitate, în fața creditorilor, să plătească 16 milioane de euro din bugetul local într-un an jumătate, din care aproape 10 milioane de euro, trebuie plătite în aproximativ 6 luni.
 
De reținut este că achiziția nu s-a realizat încă, valorificarea activelor CET S.A. urmând a se realiza într-o ședință de supraofertare, prin negociere directă (ceea ce înseamnă că prețul ar putea crește), ședință care va avea loc într-un termen de 30 de zile de la data publicării anunțului de supraofertare.
 
Date fiind condițiile acceptate în mod exclusiv de către domnul primar, până în prezent, mă întreb ce se va întâmpla cu proiectele cu adevărat urgente pentru comunitatea brașoveană? Când și ce soluții va găsi domnul primar pentru problemele legate de lipsa locurilor la creșe și grădinițe, infrastructură educațională, poluarea orașului, problemele legate de trafic, lipsa parcărilor și cum se va resimți în bugetul autorității acest angajament de plată pe care domnul primar și l-a luat ?
 
În această perioadă de profunde încercări, când presiunile zilei de azi ne fac să nu știm cum va fi mâine, când stabilitatea și coerența ar trebui să fie cuvintele de ordine, transparența și prudența din partea domnului primar există doar la nivel declarativ…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button