Politic

BRAȘOV. Primarul Coliban: „Parcările se plătesc, în instanță ne vom recupera banii”

 

Așa cum am anunțat și ieri, ocuparea locurilor de parcare cu plată din municipiul Brașov se taxează din nou, începând de astăzi, potrivit unui comunicat remis de compania P&P, care se ocupă de acest serviciu, deși i se reziliase contractul (n.r. compania și Municipalitatea sunt în proces).

Primăria Brașov nu se poate împotrivi reluării taxării, însă primarul Allen Coliban speră să recupereze acești bani la bugetul local.

Parcările se plătesc, în instanță ne vom recupera banii. Mesajul meu sper că este clar: vremea firmelor de casă care prăduiesc banul public a apus la Brașov!
Mă voi lupta până la final pentru ca interesul brașovenilor să primeze în orice prestare de servicii”, a scris el, în această după-masă.

Totodată, pe pagina de Facebook a Primăriei au fost publicate „lămuriri despre parcările publice cu plată din municipiul Brașov – vezi AICI.

CITEȘTE ȘI:

BRAȘOV. Primarul Coliban, după „runda” pierdută în „meciul” cu P&P: „Este începutul unei lupte de uzură cu un partener contractual care nu-și respectă obligațiile (…) Astfel de contracte păguboase, încheiate de fosta administrație, vor fi eliminate”

Update BRAȘOV. P&P a anunțat că reia taxarea locurilor de parcare… Primăria: „Sumele încasate se cuvin Municipiului Brașov și vom face demersurile necesare, în instanță, pentru a recupera aceste sume”

BRAȘOV. P&P: De la 1 iulie se reia taxarea locurilor de parcare!!! Plata, obligatorie 24 de ore din 24

Update. BRAȘOV. „Din punctul de vedere al Primăriei Brașov, P&P nu poate încasa bani pe parcare, atât timp cât…”

BRAȘOV. Ce a decis astăzi Tribunalul Covasna în lupta dintre P&P și Municipalitate / Ce impact are asupra cetățenilor?! Update: Ce spun reprezentanții Primăriei

BRAȘOV. Ce scrie în notificarea de reziliere a contractului cu P&P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button