Politic

BRAȘOV. Primarul Allen Coliban și-a pus în cap TVR-ul. Mărul discordiei…

 

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al televiziunii publice a transmis un comunicat în care anunță că TVR a luat act de declarațiile făcute de primarul Brașovului Allen Coliban (USR PLUS) într-un interviu acordat recent și dorește să facă următoarele precizări:

1. «Cerbul de Aur» este un concept și brand al Televiziunii Române. Nimeni nu poate interveni în modificarea lui. Deci nici primarul ales al Brașovului (n.r. – Allen Coliban este primar învestit deja în funcție)

2. Festivalul Internațional «Cerbul de Aur» a contribuit la faima Brașovului, pe plan intern și internațional, mai mult decât orice altă manifestare culturală. Și la bunăstarea acestui frumos oraș. Ar trebui să dezvoltăm aceste direcții în beneficiul tuturor. 

3. «Cerbul de Aur» a fost întotdeauna rezultatul unui parteneriat tradițional, puternic și pozitiv, între Televiziunea publică, Ministerul Culturii, Consiliul Local și Consiliul Județean Brașov. Televiziunea Română rămâne în așteptarea unui dialog aplicat, constructiv și deschis despre potențialul generos și continuitatea acestui Festival. De altfel, managementul TVR va include organizarea acestui Festival în proiecția bugetară a anului viitor. 

4. Și pentru că a fost menționat cuvântul «tradiție» vă reamintim că Cerbul de Aur este singurul Festival din România, transmis in direct, cu o istorie de peste șaizeci de ani și cu un palmares de nouăsprezece ediții. Este unul dintre primele festivaluri de interpretare din Europa. La ei, organizatorii, miniștrii, primarii, nu se ating de conceptul acestora, locațiile sunt consacrate și nimeni nu se gândește la înlocuirea lor. Ci la dezvoltarea lor. Tradiția înseamnă continuitate”.

În interviul, acordat AGERPRES, la care fac referire reprezentanții TVR, Allen Coliban a vorbit și despre cultură, despre evenimentele de anvergură, care să pună Brașovul pe o poziție cât mai înaltă a scenei culturale, și, în acest context, a afirmat că e nevoie de o regândire a „Cerbului de Aur” și categoric s-a pronunțat pentru scoaterea festivalului din centrul orașului, pentru toate acestea fiind nevoie și de un manager cultural în Primărie.

„AGERPRES: Ar trebui să vorbim despre cultură şi proiectele dumneavoastră în acest domeniu. Însă, din păcate, este un subiect destul de dureros în această perioadă a pandemiei…

Allen Coliban: Avem nevoie de management cultural, de strategie în acest domeniu, de a regândi felul în care se alocă finanţările şi, de ce nu, de o dezvoltare a infrastructurii culturale a Braşovului. Avem nevoie de mai mult consum cultural şi pentru aceasta avem nevoie de o viziune.

AGERPRES: De ce este nevoie, finanţări mai consistente sau proiecte mai bune calitativ în domeniu? Şi apoi, există voci care susţin că Braşovul nu are evenimente culturale de anvergură…

Allen Coliban: Una fără alta nu este posibil. Şi trebuie să gândim o strategie care să poziţioneze Braşovul pe scena culturală, pentru că, sinceri să fim, la ora actuală nu suntem relevanţi în domeniu. Lumea nu vine sau, mai bine spus, de ce ar veni lumea la Braşov pentru cultură? Avem, într-adevăr, Amural, care atrage oameni, avem festival de jazz, de stand up, dar nu sunt nişte motoare culturale.

AGERPRES: Avem „Cerbul de Aur” şi vine lumea pentru acest festival. Veţi păstra colaborarea cu TVR pentru organizarea acestui eveniment?

Allen Coliban: Cred că necesită o regândire „Cerbul de aur”, o redefinire a lui. Poate într-un alt cadru, poate într-o altă dimensiune, cu un alt buget. „Cerbul de Aur” este o tradiţie, dar cu siguranţă nu îşi mai are rostul în Piaţa Sfatului şi să blocheze tot centrul oraşului, pentru că nu este un festival care să atragă cu adevărat. Nu e un magnet pe zona culturală. Este o discuţie pe care ar trebui să o rezolve o analiză şi o strategie şi de aceea avem nevoie de un manager cultural în Primărie. Şi am în vedere pe cineva, dar toate la timpul lor”.

În sprijinul afirmațiilor lui Allen Coliban se poate citi: „CERBUL DE AUR 2018”, în viziunea jurnalistului Răzvan Ioan Boanchiş: „A costat un milion de euro şi a avut rating de 1% pe «publicul comercial»”!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button