BRAȘOV. Primarul Allen Coliban: „NU sunt de acord cu pensiile speciale pentru aleșii locali!”
Primarul Allen Coliban a ținut să le precizeze brașovenilor, în această seară, că nu este de acord cu pensiile speciale și că va renunța la un astfel de beneficiu.
„NU sunt de acord cu pensiile speciale pentru aleșii locali!
Am anunțat public, încă de dinainte să am onoarea de a fi ales Primar al Brașovului, că voi renunța la o eventuală pensie specială. De altfel, toți colegii noștri din USR PLUS și-au respectat promisiunea și au demisionat din Parlament fix pentru a nu beneficia de pensie specială. Un gest fără precedent în politica românească.
Referitor la comunicatul trimis de Asociația Municipiilor din România, discuția este despre formă, nu despre fond.
Pe fond: sunt și am fost mereu împotriva pensiilor speciale, mă surprinde felul în care unii au reinterpretat mesajul clar transmis.
Pe formă: Nu e normal ca o decizie cu impact direct asupra primăriilor să fie doar comunicată și să nu se respecte dialogul instituțional, impus foarte clar de lege”, a scris primarul brașovean, pe pagina sa de Facebook.
El a amintit și de un mesaj pe care l-a publicat în luna august, tot referitor la pensiile speciale pentru aleșii locali:
„Acesta e mesajul pe care l-am publicat în august despre pensiile speciale pentru aleșii locali, la fel de valabil și acum:
«E criză, trebuie să fim solidari, trebuie să strângem cureaua. Nu sunt bani să mărim pensiile. Dar sunt bani de mărit pensiile speciale? Pensia minimă a unui agricultor care a muncit 30 de ani la CAP este de nici 800 de lei. Pensia unui primar cu 4 mandate ar fi de 12.000 de lei. Ar fi, pentru că aici am intervenit noi, USR, în Parlamentul României și am oprit proiectul PSD de mituire a aleșilor locali. De ce am face asta acum? Suntem nebuni? Ne întreabă cei care cred că toți oamenii din politică sunt la fel. Ce părere au candidații noștri la primărie și consilii locale sau județene despre faptul că partidul din care fac parte nu vrea să le asigure o bătrânețe liniștită?
Credem că acesta este cel mai corect mod de a demonstra că nu suntem un partid ca toate celelalte, că nu vrem să ne îmbogățim pe spatele funcțiilor în administrație, că înțelegem că primarul, consilierii locali și județeni sunt angajați în slujba cetățeanului.
Și că specială este doar încrederea pe care au primit-o din partea electoratului.
Specială este șansa pe care aș primi-o eu, viitorul vostru primar, să fac ceva pentru orașul meu.
Specială pentru mine ar fi evoluția Brașovului, transformarea lui într-un centru modern, cosmopolit, universitar, solid economic, cu o viață culturală demnă de istoria acestui oraș.
Special m-aș simți dacă aș putea să construiesc un spital de cel puțin 1500 de paturi la Brașov, să curăț orașul de corupție și să scăpăm de poluare.
Un om special, un primar special, nu are nevoie de o pensie specială pentru că are parte de cel mai important lucru: respectul celor pe care i-a servit în calitate de edil”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.