Politic

BRAȘOV. Primarul Allen Coliban, despre alegerile parlamentare / Cum motivează prezența scăzută la vot

 

Primarul Allen Coliban a filmat în această seară un nou „episod” din jurnalul de primar, în care a vorbit despre alegeri, despre redeschiderea creșelor, despre târgul de Crăciun și despre dezbaterile din cultură, respectiv sport.

Edilul le-a mulțumit cetățenilor care au ieșit la vot și a spus că a fost o luptă strânsă, mai ales pe județ.

„Îmi pare rău că prezența a fost foarte scăzută. Cred că este în primul rând rezultatul pandemiei și al felului în care toată presiunea aceasta COVID s-a resimțit asupra noastră, a tuturor”, a precizat Coliban. El a adăugat că USR a avut, are și va avea o relație bună cu PNL, „un parteneriat, un acord semnat”. „Ne uităm împreună către o guvernare care va fi, cel mai probabil, o alianță clădită pe această linie PNL – USR PLUS la care cel mai probabil vor fi și UDMR parteneri. Vor fi negocieri purtate între partide, la București. Important în plan local este că acest pol de centru dreapta, format din USR PLUS și PNL, are o majoritate stabilă în Consiliul Local și în Consiliul Județean și că există această dorință de a colabora pe proiectele mari”, a mai spus primarul Brașovului.

Edilul a amintit și despre dezbaterea din domeniul culturii, care va avea loc mâine, începând cu orele 15.00, cu participarea sa și a consilierului său, pianistul Horia Mihail. Dezbaterea legată de sport va avea loc luni, 14 decembrie. Detalii vor fi publicate pe site-ul Primăriei Brașov, brasovcity.ro. Site-ul are o nouă secțiune, „agenda primarului”.

VIDEO – AICI.

VEZI ȘI:

BRAȘOVUL ar putea avea TÂRG DE CRĂCIUN, dar fără…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare