BRAȘOV. Primarul Allen Coliban anunță dezbatere publică pe tema POLUĂRII / Declarație privind tăierile din pădure
Deoarece problema poluării este în continuare spinoasă, la Brașov, primarul Allen Coliban a anunțat că, în data de 16 decembrie, va avea loc o dezbatere publică privind calitatea aerului din oraș.
„Foarte multe semnale am primit în ultimele zile și chiar și în ultimele ore legat de poluarea din Brașov. Este o problemă mare a Brașovului, am vorbit de multe ori despre subiectul acesta. Ce-mi propun să fac? În primul rând să sesizez (și vă îndemn și pe voi să o faceți) autoritățile – Garda Națională de Mediu pentru tot ceea ce înseamnă arderi de materiale, poluare cauzată de aceste surse industriale. Garda Națională de Mediu are pârghiile să constate și să amendeze, să ia măsuri în acest sens. AMP, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov – pentru tot ceea ce înseamnă parte de autorizare/avizare, ar trebui să vină cu soluții și să dea opinii în aceste cazuri. Voi avea o discuție cu cei doi conducători ai acestor instituții, domnul comisar-șef Mircea Paraschiv, domnul Băncilă de la AMP. Pe lângă discuțiile acestea, pe 16 decembrie vom avea o dezbatere publică pe tema calității aerului. Până la acel moment sper să avem primii consilieri specialiști pe mediu în Primăria Brașov. Există compartimentul Protecția Mediului, sunt două posturi scoase la concurs, care până atunci pot și sper să se ocupe, astfel încât să avem și oameni din aparatul administrativ care să răspundă de aceste probleme”, a precizat Allen Coliban, în episodul 14 din Jurnalul Primarului, postat pe Facebook (vezi AICI).
„Vedem pe citirile de senzori, m-am uitat ieri seară, nivelurile de PM-uri erau pe roșu, adică foarte, foarte sus, inclusiv astăzi, la stațiile oficiale și la ecranul de lângă magazinul Star era raportat nivelul 5, adică foarte rău. Este important să deschidem dezbaterea aceasta legată de Planul de calitate a aerului și dacă măsurile pe care noi le aplicăm produc efectele scontate și dacă nu cumva avem nevoie de un plan de măsuri mai elaborat, mai eficient”, a adăugat primarul.
Va exista un formular de înregistrare la dezbatere.
Despre Regia Pădurilor
Primarul a prezentat și o hartă, explicând faptul că sunt 1.243 de hectare de pădure ce poate fi exploatată, conform încadrărilor forestiere și amenajamentelor. El a explicat că 280 ha din cele 1.243 sunt propuse la tăiere până în 2024. Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt – instituție aflată în subordinea Primăriei – se ocupă ce acest lucru. „Astăzi, au fost aprobați în ședința de Consiliu Local indicatorii de performanță ai RPLPK, însemnând lista de task-uri pe care va trebui să le ducă la îndeplinire. Pe această listă există un mimim de 1.000 de hectare care să treacă în regim de protecție strictă (…) și practic tot ceea ce vedeți roșu ar trebui să treacă și să devină pădure-parc, cu încadrare care să nu permită tăieri. Este primul pas către viitorul parc natural Brașovia, la care nu am renunțat, dar care este un demers ce va dura 1-2 ani. Prin votul din Consiliul Local, am oprit tăierea sau am făcut primul pas spre oprirea tăierii celor 280 ha și spre a avea în conservare această pădure”, a explicat Allen Coliban.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. USR acuză PNL de nerespectarea acordului de parteneriat la nivel local! SOLICITARE…
BRAȘOV. Regulamentul de parcare a fost modificat / NOUTĂȚI importante!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.