Politic

BRAŞOV. Primărie nouă, pe locul unui vechi spital, la Bran

 

Printre proiectele importante cu care se mândreşte administraţia locală din comuna Bran la ora actuală se numără şi cel de reabilitare energetică a sediului viitoarei Primării.

Primarul localităţii, Rareş Rădăcină, a explicat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov: „Am achiziționat clădirea fostului spital din comună, cu o suprafaţă de 14.000 mp, pentru suma de 928.000 de euro pe care o vom plăti în rate, timp de trei ani. Astfel, am depus un proiect prin Programul Operaţional Regional Măsura 3.2.1, de 1,1 milioane euro. Aşteptăm să ni se ceară clarificări, dacă va fi cazul. Acolo vrem să mutăm Primăria, inclusiv Poliția Locală, Ambulanța şi Pompierii”.

Primarul a adăugat că tot acolo va fi amenajată o parcare cu plată, publică, de 300 de locuri pentru autoturisme și 15 locuri pentru autocare. De asemenea, va fi construită o toaletă publică, dar şi locuri de parcare pentru Primărie.

„Nu am ajuns încă la costurile efective, dar avem o alocare inițială de 500.000 de lei pentru această investiţie. Acum turiștii parchează în parcări private. Preconizăm ca în doi ani să ne mutăm în noua clădire, care va avea subsol, parter, etaj, mansardă şi va fi dotată cu lift interior”, a precizat Rădăcină.

Parc modern

Un alt motiv de mândrie pentru administraţia din Bran este faptul că, în sfârşit, se pot apuca de amenajarea parcului din centrul comunei, care se află în proprietatea bisericii.  

„Am încheiat un contract de comodat pe 20 de ani între Primăria Bran și Biserica Poarta în privinţa parcului central. Vrem să-l modernizăm cu fonduri europene, prin Grupul de Acţiune Locală. Vom moderniza mobilierul urban, vegetația, pomii ornamentali, locul de joacă. Totul va costa aproximativ 80.000 de euro”, a declarat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare