Politic

BRAȘOV. Primăria vrea noi reguli de „ocupare” a domeniului public și vă așteaptă propunerile

  • targ-mesteri-ii-Piata-Sfatului (1)_253290.JPG

Municipalitatea a prelungit termenul până la care brașovenii își pot spune punctul de vedere cu privire la modul în care ar trebui să se deruleze activitățile comerciale, evenimentele sau târgurile pe domeniul public.

Primăria a luat această decizie având în vedere propunerile făcute până acum, dar și modificările apărute la proiectul care reglementează aspectul teraselor din centrul istoric sau ce tipuri de produse pot fi vândute pe domeniul public. Multe dintre aceste propuneri primite au vizat activitatea comercială din centrul istoric, funcționarea comisiei tehnice de evenimente și  posibilitatea de a organiza de târguri de meșteșugari și în alte locuri decât promenada Parcului Titulescu.

Mă bucur că acest proiect de regulament a trezit atât interes din partea cetățenilor, dar și a agenților economici și organizatorilor de evenimente. Având în vedere că parte dintre propunerile venite au fost introduse în proiectul de regulament, am luat decizia de a le da posibilitatea brașovenilor de a se pronunța și pe forma actualizată, mai ales că legea transparenței impune un număr minim de zile în care cetățenii pot face propuneri, nu un număr maxim. În noua forma a regulamentului am definit mult mai detaliat zonele în care se pot desfășura activități comerciale și evenimente. Centrul istoric a fost împărțit în mai multe zone de interes, cum ar fi Piața Sfatului, Piața Sf. Ioan sau str. Republicii, cu activități specifice în fiecare zonă. Am detaliat componența Comisiei tehnice pentru evenimente și am prevăzut posibilitatea organizării de târguri meșteșugărești în alte zone decât promenada de la Parcul Titulescu. Îi invit pe brașoveni ca până luni, 7 februarie, să ne trimită propunerile lor, pentru a ne asigura că forma care va ajunge în fața Consiliului Local este și cea bazată pe nevoile și așteptările lor”, a declarat primarul Allen Coliban.

Orașul împărțit în 12 zone

În noua formă a regulamentului, orașul a fost împărțit în 12 zone, majoritatea aflându-se în centrul istoric, fiecare zonă având stabilite foarte clar activitățile comerciale care se pot desfășura acolo. De exemplu, în Piața Sfatului vor fi permise: comerțul stradal de mic detaliu; comerțul de întâmpinare în unități comerciale (magazin, patiserie, laborator etc. – care își vor putea vinde produsele și în exteriorul unității); comerțul de întâmpinare în unități de alimentație publică (terase); activități culturale/artistice/sportive (târguri, expoziții, festivaluri, spectacole, competiții etc.); activitățile de promovare (împărțire pliante, prezentare produse etc); realizarea și comercializarea de produse ale activităților de artă, artă tradițională, artizanale, antichități, numismatice, meșteșugărești, obiecte realizate manual (hand-made)etc.; filmările; alte activități (fotografie, aparat medical, observații astronomice) și prestațiile artistice (mim, statuie umană, muzicant, artiști plastici etc.). Pentru majoritatea acestora, excepție făcând terasele, este nevoie de avizul Comisiei Tehnice de evenimente și, în anumite situații, de acordul Consiliului Local. În alte zone din centru, cum ar fi Piața Sf Ioan sau Piața Brassai, sunt permise și activitățile de agrement.

Comisia tehnică de evenimente

Totodată, municipalitatea a stabilit și componența Comisiei tehnice de evenimente, din care vor face parte viceprimarul de resort, un membru al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, un membru al Direcției Arhitect Șef, un membru al Poliției Locale Brașov și un membru al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente. În funcție de specificul situațiilor concrete, pot fi convocați în Comisia de evenimente, cu rol consultativ și membri din cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național Brașov, Inspectoratului de Poliție Brașov, Jandarmeriei Brașov, I.S.U., D.S.P., D.S.V. ori organizațiilor profesionale din domeniul supus analizei.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de regulament până în data de 7 februarie, către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media, e-mail:infopublice@brasovcity.ro, sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţen). Propunerile pot fi depuse și prin completarea formularului „Depune opinie la acest proiect HCL“, ca utilizator autentificat pe portalul brasovcity.ro.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare