Politic

BRAŞOV. Primăria a fost amendată de Poliţia Rutieră din cauza sensurilor de circulaţie din zona Şchei

 

Primăria Braşov a fost amendată de Poliţia Rutieră cu suma de 3.045 de lei din cauza deciziei luate în Comisia de Circulaţie de a se reveni la dublul sens în zona şcheiană Traian Moşoiu-Cetinii-Piatra Mare-Zarand. 

Procesul-verbal a fost înregistrat la Direcția Fiscală a municipiului Brașov pe data de 3 iulie, în condiţiile în care a fost întocmit „în lipsă” pe 25 iunie, la ora 20.00, pentru „desfiinţarea semnalizării rutiere cu privire la sensurile unice şi a instalării indicatoarelor cu sistem de prioritate, cu permiterea circulaţiei pe ambele sensuri”. 

În luna martie, la solicitarea Poliţiei Rutiere, în Comisia de Circulaţie s-a decis sens unic pe străzile Traian Moşoiu şi Piatra Mare, spre nemulţumirea localnicilor, dar în 23 mai s-a revenit asupra deciziei. 

Este adevărat că, la acea vreme, respectiv 6 martie, viceprimarul Brașovului, Barabas Laszlo, a solicitat ca înainte de a se lua o decizie în privința sensurilor unice, să fie efectuat un studiu de trafic, din care să reiasă sau nu oportunitatea introducerii unor sensuri unice. Însă, la ședința din 27 martie, proiectul a revenit în dezbatere, iar reprezentanții Biroului Rutier al Poliției Municipiului Brașov au precizat că nu este necesar acest studiu de trafic, deoarece în conformitate cu prevederile legislative ce reglementează lățimea părții carosabile de pe o stradă, respectiv că o bandă de circulație trebuie să aibă o lățime de minimum 3 metri, se impune introducerea de sensuri unice, având în vedere că pe anumite tronsoane aceste străzi au lățimea totală mai mică și de 5 metri. Aşa s-a impus sensul unic pe cele două străzi.

La loc comanda!

În cadrul Comisiei de Circulaţie din 23 mai, primarul George Scripcaru a solicitat membrilor acesteia reanalizarea avizului privind introducerea sistemului de sensuri unice în zona străzilor Traian Moşoiu, Cetinii, Piatra Mare, Zarand, ţinând cont de solicitarea şcheienilor, dar şi de faptul că municipalitatea a demarat pregătirea documentaţiei în vederea achiziţiei realizării unui studiu de trafic pentru tot oraşul.

Acest studiu va cuprinde şi o analiză a circulaţiei pentru Centrul Istoric şi cartierul Şchei, de la Casa Armatei până la Pietrele lui Solomon.

Ca urmare, primarul a propus ca, până la realizarea acestui studiu de trafic, să se revină la starea iniţială, respectiv la circulaţia în dublu sens pe aceste străzi, cu condiţia instalării de semne de circulaţie cu stabilirea de priorităţi, oglinzi pentru creşterea vizibilităţii şi, dacă este cazul, a unui sistem de semafoare.

După finalizarea studiului de trafic se va putea face o analiză ţinând cont de rezultatele acestui studiu, de prevederile legale, dar şi de specificul circulaţiei din zona Şchei.

Însă Poliţia Rutieră nu împărtăşeşte acest punct de vedere, astfel că a amendat Primăria Braşov pentru o decizie luată în Comisia de Circulaţie din care face parte, de regulă, şi un poliţist de la Biroul Rutier. 

Am cerut un punct de vedere de la Poliţie: „În cadrul Comisiei de Circulație în care s-a pus problema desființării vechii semnalizări, Biroul Rutier a susţinut ca activităţile să se demareze doar după realizarea unui nou proiect de montare a semnalizării şi avizarea acestuia, conform prevederilor legale, de către structura de Poliţie Rutieră. În pofida celor stabilite, Primăria municipiului Braşov a desfiinţat vechea semnalizare şi a montat o nouă semnalizare, fără a prezenta proiectul Poliţiei Rutiere, în vederea avizării. În cadrul discuţiilor, Biroul Rutier a avut amendamente privind menţinerea sensurilor unice pe două străzi: Cetini şi Zarand. Ca urmare a acestui fapt, în baza art. 33 din OUG 195/2002, coroborat cu art. 105 din acelaşi act normativ, Poliţia Rutieră a sancţionat Primăria Brașov cu amendă în valoare de 21 de puncte amendă – 3.045 de lei”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button