BRAŞOV. Prima victimă a negocierilor post-electorale
Citiţi şi:
UPDATE BRAŞOV. Exclus de la „centru”, Ionel Goidescu spune că este preşedintele statutar al PER
Partidul Ecologist Român (PER) anunţă, într-un comunicat, că a hotărât ieri, în cadrul Biroului Permanent al PER, întrunit statutar, „excluderea din calitatea de membru de partid a domnului Ionel Goidescu, fapt ce duce automat, conform articolului 23, al.2, la pierderea tuturor funcţiilor pe care le deţine în partid, precum şi pe cele elective sau demnităţi de stat obţinute în numele PER”.
Reprezentanţii partidului susţin că decizia a fost luată ca urmare a nerespectării de către Goidescu (foto) a deciziilor Biroului Permanent Naţional luate sâmbătă, 11 iunie 2016, „din cauză că dl Ionel Goidescu a continuat să transmită comunicate de presă în numele PER, deşi s-a hotărât ca acestea să se facă doar cu acordul conducerii de la Bucureşti până la finalizarea negocierilor post-electorale, dar şi pentru că dl Ionel Goidescu a proferat injurii şi ameninţări la adresa preşedintelui Partidului Ecologist Român, Dănuţ Pop”.
Conducerea interimară a organizaţiei judeţene Braşov a PER a fost preluată de preşedintele executiv naţional, Cătălin Nămăescu, braşovean de origine, cel cu care primarul George Scripcarz declarase că a discutat pentru susţinere şi pentru formarea de majorităţi, în Consiliul Local Braşov, în primul rând.
Unul dintre comunicatele pentru care ar fi incriminat Goidescu de foştii colegi de partid ar putea fi acesta.
Citiţi şi:
BRAŞOV. PER şi FDGR acuză PMP că i-a trădat pe braşoveni
PROTOCOL: PNL, UDMR şi PMP şi-au împărţit funcţiile la CJ şi Primăria BRAŞOV
BRAŞOV. Cum şi-au întărit poziţia în Consiliul Local trei partide mici: PER, PMP, FDGR
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.