Politic

BRAȘOV. Pregătiri pentru campania electorală / „Facem un apel către formațiunile politice să respecte…”

 

Miercuri și joi vor fi montate, în municipiul Brașov, panourile de afișaj pentru campania electorală destinată alegerilor parlamentare, dat fiind faptul că, în data de 6 noiembrie, va începe campania. În total, vor fi amplasate 208 panouri în 26 de zone.

Până în 6 noiembrie, este interzisă afișarea de materiale de promovare electorală pe aceste panouri.

„Având în vedere numărul de panouri pentru fiecare locație, respectiv 8 panouri/locație, dimensiunea fiecărui panou, de 100 cm x 100 cm, precum și prevederile legale privind dimensiunea afișelor, toate acestea coroborate cu numărul de partide și alianțe politice care au candidați la aceste alegeri, considerăm că aceste panouri asigură fiecărui candidat posibilitatea de a se promova. Facem un apel către formațiunile politice să respecte dreptul fiecăruia de a-și promova oferta electorală, în sensul de a nu ocupa cu afișele unui anumit partid toate panourile sau de a lipi propriile afișe peste cele ale altor partide sau alianțe”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Panourile se vor demonta la încheierea campaniei electorale, în data de 5 decembrie, ora 7.00.

Afişajul în scopuri electorale în alte locuri este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deţinătorilor imobilelor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare