Politic

BRAŞOV. Peste jumătate din maşinile aflate în circulaţie au probleme tehnice

 

Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente.

Registrul Auto Român (RAR) a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalația electrică de iluminare și semnalizare, emisii poluante, punți, jante și anvelope, vizibilitate și sistemul de frânare și direcție.

În Județul Brașov, vehicule verificate au fost 1.125 ca număr, dintre care 68.98% neconforme, iar 130 de maşini prezentau pericol iminent de accident, potrivit comunicatului remis de RAR.

La nivel național, aproximativ una din 10 mașini trase pe dreapta de poliție și verificate de RAR poluau peste limita legală admisă. În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Directorul General al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă menționează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare