BRAŞOV. Pentru că vor cu tot dinadinsul funcţii, unii se mută de la un partid la altul
Nemulţumiţi că nu au fost luaţi în calcul pe listele cu candidaţi la apropiatele alegeri locale, cel puţin doi liberali din vechea gardă (apropiaţi ai preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu), au căutat alinare la un alt partid.
Potrivit unor surse din interiorul Partidului Naţional Liberal (PNL), e vorba de Octavian Buta, viceprimarul Comunei Cristian, care şi-ar fi dorit să intre în cursa electorală pentru câştigarea Primăriei. Se spune că ar fi, însă, în cărţi, pe această poziţie, la Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), care l-ar fi primit cu braţele deschise. Aceleaşi surse au precizat că nu ar fi singurul nume care părăseşte corabia liberală, pentre a se alătura echipei conduse de senatorul Sebastian Grapă, la rândul său fost PNL-ist.
A doua persoană nou primită de progresişti ar fi Dumitru Mălinaş, din comuna Hărman, fost consilier judeţean, care s-ar fi înscris în UNPR, partid pe lista căruia va candida la funcţia de primar al comunei.
Se pare că şi printre social-democraţi sunt dezertori, după demisia lui Constantin Niţă, precum şi a situaţiei tensionate create după reprimirea în partid şi susţinerea candidaturii lui Cătălin Leonte pentru funcţia de primar al Braşovului.
citeşte şi
BRAŞOV. Cătălin Leonte şi Mihai Mohaci nu recunosc contestaţia depusă împotriva lor la PSD
UPDATE. BRAŞOV. „Meciul” Răzvan Popa vs Cătălin Leonte, partea a II-a
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.