Politic

BRAȘOV. Patru membri PER au rămas fără sprijin politic, deci și fără funcții în Consilii și Comisii

 

Mariana Sebeni Comșa, consilier județean ales la alegerile locale din 2016 pe listele PER Brașov, a fost exclusă a doua oară din partid, în data de 16 iulie, când s-a întrunit Biroul Permanent Național al Partidului Ecologist Român (PER). De fapt, i s-a retras sprijinul politic, astfel că își va pierde toate funcțiile pe care le deține sau le deținea până acum câteva zile, în cadrul Consiliului Județean Brașov – Comisia pe sănătate și Comisia pentru cultură. În aceeași situație se află alți trei de-acum foști membri PER Brașov: consilierul județean Ionel Goidescu și consilierii locali Marius Comșa (CL Brașov) și Dorin Brezan (Râșnov). 

Mariana Sebeni Comșa ne-a prezentat situația, din punctul său de vedere: „Vă amintiți faptul că acum doi ani m-au exclus din PER. Voiau locul pe care l-am câștigat prin vot în Consiliul Judetean Brașov. Nu au invocat nici un motiv, nu m-au chemat în fața comisiei de disciplină. Pur și simplu, m-au exclus, pentru că voiau ca în Consiliul Județean să ajungă oameni pe care să-i poată manipula pentru propriile lor interese. I-am pus la punct în instanță. Hotărârea de excludere a fost anulată (pronunțarea în mai 2019 – n.r.), iar eu mi-am putut continua mandatul în funcția pentru care am fost aleasă. Acum, au repetat figura. Au învățat din greșeli și au invocat lipsa plății cotizației lunare la partid”.

Sebeni a afirmat că avea cunoștință că trebuie să-și plătească acea cotizație lunară, potrivit statutului partidului, a făcut eforturi să găsească o modalitate prin care să facă acest lucru pe cale legală, dar nu a reușit pentru că filiala judeețană PER Brașov nu ar avea sediu, nu are cont bancar deschis și nici nu a putut contacta persoane responsabile cărora să le facă plata și să-i dea chitanță doveditoare. 

„Am fost la sediul pe care îl obținusem tot eu de la RIAL pentru acest partid, pe strada Mureșenilor nr 10, pentru care tot eu plătisem singură chiria din banii familiei, până am fost dată afară din partid prima oară, dar acolo are acum sediu alt partid, PMP Brașov, după ce PER a fost evacuat pentru neplata chiriei. Pentru că, după prima excludere a mea, mi-am permis să nu le mai plătesc factura către RIAL. Am insistat să plătesc cotizația și m-am deplasat la Primăria Ghimbav, acolo ar fi trebuit să-l găsesc pe președintele interimar al PER Brașov, Cătălin Nămăescu, angajat (…). Însă nici acolo nu a fost de găsit (…). Am căutat un membru, o secretară, orice care să aibă legătură cu acest partid, însă nu am găsit pe nimeni. Partidul nu are activitate, iar membrii unei organizații plătesc cotizația în organizația de care aparțin. Eu nu știu de care organizație mai aparțin. Am vrut să plătesc la o bancă, într-un cont, dacă l-aș fi știut. Dar nu există un astfel de cont”, a declarat Sebeni. 

Cu privire la retragerea sprijinului politic pentru a doua oară pe motv de neplata cotizației, Mariana Sebeni-Comșa susține că nu a fost căutată de nici un membru din conducerea partidului pentru a o chema la discuții sau pentru a o chestiona cu privire la intențiile sale de a plăti cotizația, restantă pe două sau trei luni, adică din momentul în care instanța a decis că suspendarea nu a fost întemeiată și ea a fost repusă în toate drepturile, în partid, ca membru al Consiliului Județean Brașov și în comisiile de sănătate și cultură. Dar a primit înștiințarea prin e-mail astăzi după-amiază.

Acum observ că direct Biroul Permanent Național mă exclude, a doua oară, din partid. Fără vreo hotărâre anterioară a Biroului Județean, municipal sau de cartier, organisme care în fapt nu există! Fără vreun avertisment, somație sau invitație la vreo comisie de disciplină sau alt organism care să judece lipsa plății cotizației. pe perioada în care am fost exclusă, adică din anul 2017 până în luna mai anul curent, nu aveam cum să plătesc cotizația, din moment ce eram exclusă din partid – motivul pentru care am deschis acțiune în instanță”, a menționat sursa citată. 

Am încercat să aflăm detalii despre această excludere de la președintele PER, Dănuț Pop. Acesta ne-a spus, fără prea multe detalii, că li s-a retras sprijinul politic celor patru menționați pentru că nu au mai avut activitate în partid de multă vreme: „Nu este vorba doar de cei patru de la Brașov, ci de mulți alții din toate filialele din țară. Mariana Sebeni-Comșa nu mai făcea altceva decât să meargă la ședințele CJ Brașoiv și să voteze cum îi dicta președintele Adrian Veștea, dar în partid nu s-a mai implicat deloc de la alegerile locale. Nici la Liga Aleșilor Locali, care s-a ținut la Vâlcea, în luna aprilie, nu s-a prezentat. Cât privește organizarea filialei de la Brașov, acolo există sediu, după știința mea, dar mai multe informații pot furniza reprezentanții filialei județene”. 

Astfel, ne-am adresat unui reprezentant de la Brașov, Daniel Diaconu, din Râșnov de fapt. Acesta a susținut spusele liderului anterior menționat, adăugând că există sediu în Brașov, dar în Piața Sfatului, fără să ne comunice locația exactă: „Avem sediu la Brașov, în Piața Sfatului, nu știu exact numărul, suntem în amenajări. Am cedat vechiul spațiu de pe strada Mureșenilor 10 nu din cauza neplății chiriei, care a fost la zi mereu, ci pentru că era un sediu prea mare pentru ce aveam noi nevoie. Deci, dacă Mariana Sebeni Comșa voia să ne găsească, se întâmpla. Prin aceste excluderi vrem să facem o oarecare ordine în partid, să știm pe cine ne putem baza în continuare. Mariana Sebeni Comșa nu se mai identifică de multă vreme cu PER. Iar faptul că a câștigat prima oară în instanță este pentru că partidul nu și-a asigurat apărarea, din neglijență sau nepăsare”.

În replică, Marina Sebeni Comșa cere dovezi că au fost urmate condițiile specificate în statut până la excluderea unui membru. Cu referire la acuzația că „votează după cum îi dictează Veștea”, ea a afirmat că „votez după cum îmi dictează conștiința, după ce analizez foarte bine, alături de colegii din CJ Brașov, proiectele de hotărâre. Aș putea urma și îndrumările partidului, dar nu are cine să mi le dea, pentru că acest partid nu mai există”. 

În aceste condiții, Sebeni a spus că se mai gândește dacă reia acțiunea în instanță, pentru a-și apăra drepturile, sau de această dată își ignoră „colegii de partid”, adăugând că are posibilitatea și să ceară daune morale și materiale pentru prima acțiune în instanță. 

Foto: Înștiințarea de excludere din PER transmisă către Mariana Sebeni Comșa 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button