BRAȘOV. Patru clădiri din oraș ar urma să-și recapete „strălucirea” cu ajutorul Municipalității / Cine le-a propus
Patru noi imobile au fost propuse Municipalității pentru cofinanțarea din bugetul local a lucrărilor de reabilitare a anvelopelor.
Cele patru imobile se află la adresele: Michael Weiss 37 (finanțare 113.744,96 lei), Poarta Șchei nr. 18 (finanțare 61.262,99 lei), Bd. Eroilor nr. 21 – clădirea în care se află Muzeul de Artă Brașov (finanțare 447.654,76 lei) și Șirul Beethoven nr. 2 (finanțare 140.305,76 lei), fostul imobil de apartamente destinate profesorilor Colegiului Șaguna, acum proprietate privată.
Propunerile au venit din partea Comisiei de coordonare a Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov. Amintim că, în anul 2016, a fost adoptată Legea 166 – privind creşterea calității architectural-ambientale a clădirilor, care reglementează reabilitarea anvelopelor (acoperiș și fațadă) clădirilor din zonele istorice.
În anul 2018, Primăria Municipiului Brașov a adoptat Regulamentul de aplicare a legii si a implementat programul pilot pe 3 imobile (str. Sf. Ioan nr. 10, Piața Enescu nr. 6 și str. Michael Weiss nr. 35). Anul acesta, Consiliul Local Brașov a adoptat Programul multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov și noul Regulament de aplicare a legii și a înființat Fundația Monumentelor Istorice Brașov, care să coordoneze aplicarea lor. A fost înfiinţată Comisia de Coordonare a Programului Multianual, care analizează solicitările de intervenție la anvelopele clădirilor și cofinanțarea acestora. Aceasta și-a început activitatea la 4 octombrie 2021. Comisia a propus pentru cofinanțare cele patru imobile aflate în diferite stadii de execuţie a lucrărilor, având dosarele tehnice și financiare complete și fiind asigurată contribuţia proprietarilor. Valoarea totală a cofinanțării propuse este de 762.969 lei și este cuprinsă în bugetul local pentru anul 2021. Activitatea Fundației Monumentelor Istorice Brașov implică monitorizarea clădirilor în zonele de acţiune proritară stabilite în Programul Multianual de intervenție, asistarea proprietarilor pentru autorizarea lucrărilor și pregătirea dosarelor de finanţare, colaborarea cu Comisia de coordonare și colaborarea cu cetățenii și instituţiile abilitate, pentru reabilitarea Centrului istoric Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.