Politic

BRAŞOV. Patru candidaţi pentru funcţia de primar într-un „sat european”

 

În 35 de circumscripţii electorale din țară în se vor organiza alegeri parțiale pentru funcția de primar, în data de 27 iunie, iar pe lista acestora se află şi comuna Șinca Nouă din judeţul Braşov. Dumitru Flucuş (PNL), care a fost primar din anul 2002 până în anul 2020, a renunțat la mandat după ce a fost ales deputat.

Patru partide politice au candidaţi în cursa electorală. Conform reprezentantului Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Braşov, Claudiu Petra, au fost depuse şi validate candidaturile depuse de USR, PNL, ADN şi PSD. „Toate candidaturile au rămas toate definitive, nefiind contestate”, a explicat reprezentantul AEP.

Viceprimar în Şinca Nouă începând din anul 2008, liberalul Adrian Ciocan va fi candidatul PNL la funcția de edil-șef. „În anul 2008, din ce ştiu, am fost cel mai tânăr viceprimar din România. În această perioadă am acumulat o experienţă semnificativă în domeniul administraţiei publice”, a declarat Ciocan. Pe de altă parte, el a precizat că, anul acesta, în comună se vor derula mai multe investiţii importante. Printre altele, el a menţionat că vor fi continuate lucrările la un proiect cu finanţare europeană ce vizează modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică şi a infrastructurii rutiere. O altă investiţie importantă amintită de viceprimar a fost modificarea şi extinderea reţelei de canalizare, un proiect pentru care Primăria Şinca Nouă a obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Candidatul USR PLUS este Ioan Chiujdea, președintele filialei locale recent înființate și consilier local. În vârstă de 44 de ani, absolvent de Școală Postliceală cu specializarea Controlul Calității Produselor Agroalimentare, a lucrat timp de patru ani la Jandarmeria Română, alți patru ani a lucrat în Austria, în construcții și în industria ospitalieră. A revenit în comună, unde a deschis o pizzerie și un magazin alimentar.
Din octombrie 2020, reprezintă interesele cetățenilor în Consiliul Local Șinca Nouă.
„După 16 ani cu aceiași actori politici în administrația locală, am rămas în urma Poienii Mărului, în toate privințele. Mai trăim încă 20 de ani cu toaletă în fundul curții și promisiuni false? Oare asta înseamnă „sat european»? În calitate de primar, mă voi strădui să fac din Șinca Nouă un sat european, nu doar din punct de vedere geografic, ci și al condițiilor de trai și al calității vieții locuitorilor. Avem nevoie de canalizare, de stație de epurare și de un serviciu de pompieri. Avem nevoie de trotuare, de o piață, de un parc pentru copiii noștri. Avem nevoie să atragem investitori și fonduri europene. Am intrat în politică pentru că sunt hotărât să schimb vechea gândire și găștile care ne-au adus aici. Sunt un om gospodar, implicat în viața comunității noastre și știu că sunt capabil să schimb lucrurile în bine. E timpul ca împreună să dăm o nouă înfățișare comunei noastre!”, și-a justificat candidatura Ioan Chiujdea.

Candidatul PSD, George Turcea, în vârstă de 34 de ani, este de profesie inginer şi spune că îşi doreşte un viitor mai bun pentru localnicii din Şinca Nouă. „Vă promit că vom transforma Şinca Nouă într-un sat european, în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat candidatul.
Printre altele, el a promis continuarea lucrărilor la reţeaua de canalizare, modernizarea reţelei publice de apă, dar şi continuarea lucrărilor de trecere în subteran reţelelor electrice. Amenajarea trotuarelor din comună, schimbarea duşumelelor din interiorul şcolii şi finalizarea terenului de sport din interiorul gimnaziale Şinca Nouă sunt alte priorităţi ale candidatului. Acesta a mai spus că, în cazul în care va fi ales primar, va aloca fonduri pentru igienizarea grădiniţei şi a şcolii primare din satul Paltin, pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii, dar şi a unei noi săli de sport.

Cel de-al patrulea candidat este Cârstea Pavel Adrian, din partea ADN, care nu a fost prezentat public.
Campania electorală, începută din 12 iunie, se va încheia în 26 iunie, la ora 7:00. În 27 iunie, cetăţenii vor fi aşteptaţi la vot pentru alegerile locale parţiale, în urma cărora Şinca Nouă îşi va alege un nou primar.
Conform datelor Autorităţii Electorale Permanente, la urne sunt aşteptaţi 1.279 de alegători.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare