Politic

BRAȘOV. Parohie nouă în Bartolomeu; sâmbătă se sfințește capela

  • sfintiiardeleni.jpg
  • preot_3.jpg
 

Arhiepiscopia Sibiului a hotărât recent înființarea Parohiei Ortodoxe Române Bartolomeu Nord (pentru cartierele Avantgarden), care cuprinde străzile: Egretei, Pelicanului, Albatrosului, Graurului, Pescărușului, Lebedei, Spicului (construcțiile noi), Salciei, Lotusului, Fânarului, Institutului, Fânului, Cercelușului, Garofiței. În acest sens a fost cumpărat un teren pe Strada Institutului (după Târgul Auto, în apropiere de Centrul de Cercetări al Universității) și se lucrează la documentele necesare construcției unei capele din lemn.
Până atunci, a fost închiriat un spațiu în cartier unde se va face slujirea, dar au început deja întâlnirile cu tinerii. Spațiul este situat în Avantgarden 2, Str. Graurului nr. 13, bl. E5, la demisolul blocului (unde a funcționat o cafenea). Preotul paroh este părintele Costin Butnar (foto 3, stânga), venit de la Teliu, care conduce și Asociația Social-Culturală „Suflet Transilvan”. Săptămâna aceasta, părintele a primit de la ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Sfântul Antimis, precum și binecuvântarea de a îi avea ca ocrotitori (Hram) pe Sfinții Mărturisitori Transilvăneni (prăznuiți la 21 octombrie).
„Vă așteptăm mâine dimineață (1 octombrie), începând cu ora 9.00, pentru a fi împreună la prima Sfântă Liturghie oficiată în parohia noastră, precedată de Rânduiala de Binecuvântare a Capelei cu Hramul: Sfinții Mărturisitori Transilvăneni. Nădăjduim că va fi un bun început!”, este invitația lansată de părintele Costin Butnar, alături de Andrei Ciobanu, care conduce Asociația „Familii Românești”, ce a sprijinit demersurile de înființare a parohiei ortodoxe din cartier și a pictat o icoană a sfinților ocrotitori (foto 2).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare