Politic

BRAŞOV. Parcul Trandafirilor s-ar putea numi în curând Parcul Rishon LeZion

 

Dacă nu vor exista obiecţii şi motive întemeiate de respingere, consilierii locali braşoveni vor aproba în şedinţa ordinară de miercuri un proiect de Hotărâre a Consiliului Local pentru ca Parcul Trandafirilor (delimitat de Bd. Muncii – Str. Someşului – Str. Crişului – Str. Vârful cu Dor) din zona Valea Cetăţii să se numească „Rishon LeZion”, după un oraş din Israel înfrăţit de multă vreme cu Braşovul. Propunerea a venit din partea consilierului local FDGR Braşov, Arnold Ungar.

Motivele sunt prezentate în raportul de specialitate, ataşat proiectului dat spre studiu consilierilor locali.

Astfel, în anul 1995, la iniţiativa Primarului oraşului Rishon LeZion, Meir Nitzan, care s-a născut în România şi a emigrat în Israel, şi a primarului de atunci, Ioan Ghişe, sunt puse bazele colaborării dintre cele două oraşe, care s-au şi înfrăţit un an mai târziu.

Rishon LeZion este al patrulea oraş din Israel ca număr de locuitori, aproximativ 250.000, fiind comparabil din acest punct de vedere cu Municipiul Braşov. Suprafaţa pe care se întinde oraşul Rishon LeZion este de 58,70 kmp, ceea ce îl clasează pe locul al doilea în Israel, după Ierusalim.

„Relaţia de înfrăţire cu Rishon LeZion s-a concretizat prin numeroase activităţi comune de-a lungul timpului, fiind probabil cea mai fructuoasă şi constantă colaborare a Municipiului Braşov cu oraşele înfrăţite, materializată prin schimburi culturale şi sportive, schimburi de experienţă în diverse domenii, sprijin în realizarea unor obiective ca de exemplu, finanţarea de 3.000 dolari primită de Municipiul Braşov din partea oraşului Rishon LeZion în vederea susţinerii construirii unui loc de joacă în Braşov, prin organizarea de delegaţii în cele două ţări şi sărbătorirea împreună a unor evenimente importante pentru fiecare dintre părţi”, se arată în raportul citat.

În acest context, mai arată documentul, în luna februarie a anului 2018, o delegaţie a Municipiului Braşov, condusă consilierul local Arnold Ungar, la invitaţia primarului oraşului Rishon LeZion, s-a deplasat în Israel pentru a participa la aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Statului Israel şi a 136 de ani atestare a oraşului Rishon LeZion. Cu această ocazie, Dov Zur, primarul oraşului Rishon LeZion, a propus ca o stradă din Rishon LeZion să primească numele „Braşov”, iar pe bază de reciprocitate, o stradă din municipiul Braşov să poarte numele „Rishon LeZion”.

Pentru că. aşa cum se ştie, să schimbi numele unei străzi generează o serie de probleme din punctul de vedere al documentelor, Ungar a propus schimbarea numelui doar a parcului din zona Valea Cetăţii care are o suprafaţă de aproximativ două hectare.

„Această propunere se întemeiază pe excelentele relaţii de colaborare cu partea israeliană, pe faptul că în acest parc se află amplasat un bust al fostului prim-ministru israelian Yizhak Rabin, iar comunitatea evreilor din Braşov se îngrijeşte de păstrarea unui aspect curat şi îngrijit al acestui parc”, este argumentul principal al iniţiatorului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button