BRAŞOV. Până la sfârşitul anului vor fi încheiate lucrările de reabilitare la sala de sport a Şcolii Profesionale Germane Kronstadt

Ieri a fost semnat contractul pentru reparaţiile capitale la sala de sport a Şcolii Profesionale Germane Kronstadt (SPGK), în valoare de 1.395.462,03 lei, plus TVA, potrivit informaţiilor primite de la Primăria Braşov.
„Săptămâna viitoare vom da ordinul de începere a lucrărilor, astfel încât, cu puţină şansă, să finalizăm această lucrare până la sfârşitul anului. Este o investiţie importantă pentru noi, mai ales prin prisma faptului că SPGK nu este doar un proiect de succes al Braşovului, ci reprezintă un proiect pilot pentru dezvoltarea învăţământului profesional din România şi, de aceea, consider că trebuie să le asigurăm elevilor de la SPGK condiţii optime de pregătire. Această şcoală, pe lângă faptul că este un proiect de suflet, este şi cel mai bun răspuns pe care sistemul de învăţământ îl poate poate da aşteptărilor existente pe piaţa muncii. Tocmai de aceea, voi continua să susţin dezvoltarea sistemului de învăţământ profesional dual”, a declarat primarul George Scripcaru.
Prin acest proiect se urmăreşte reabilitarea termică a construcţiei printr-un termosistem de 10 cm polistiren expandat, ignifug la faţade, tâmplărie PVC cu geam termopan de culoare albă la ferestre, uşile vestiarelor şi cele de acces în sala de sport.
Se vor realiza lucrări exterioare de arhitectură precum reabilitarea termică a pereţilor exteriori, a tâmplăriei exterioare şi a terasei.
În interior vor fi realizate reparaţii şi tencuieli, uşile vor fi înlocuite, ca şi pardoseala în sala de sport sau gresia şi faianţă din grupurile sanitare. În vestiare şi pe holuri va fi montată pardoseală PVC de trafic greu.
Lucrările de reabilitare executate de SC Romfit Grup SRL din Brașov, ar trebui încheiate în cel mult nouă luni de la data emiterii ordinului de Începere a lucrărilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

