Politic

BRAŞOV. O viaţă fără bariere!

 

Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov organizează marți, 30 octombrie, în intervalul orar 10.30 – 14.00, la Centrul Sportiv Kinesis de pe str. Vasile Alecsandri, nr. 37A, evenimentul „O viață fără bariere”, obiectivul acestuia fiind prevenirea excluziunii și marginalizării sociale a persoanelor cu dizabilități aflate în situație de vulnerabilitate.

Evenimentul se află la a VIII-a ediție și are drept scop facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități aflate în situație de vulnerabilitate, la activitățile organizate la nivelul comunității locale alături de ceilalți membri, prin favorizarea interacțiunii, a cunoașterii și a schimbului de experiență, dezvoltarea încrederii în forțele proprii, a stimei de sine, a creativității, cultivarea spiritului de echipă, a curajului, a perseverenței, precum și promovarea mișcării prin sport.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DAS Braşov, Monica Chelban, cele peste 150 de persoane cu dizabilități, care au domiciliul sau reședința pe raza municipiului Brașov, precum și elevi și studenți din unitățile brașovene de învățământ se vor întrece în activități cu caracter sportiv – competițional: cross cu obstacole, traseul buclucaș și alte jocuri de perspicacitate precum: bilețelul spune, merele voiajere, parașuta. Vor alterna activitățile  interactive- dans, piňata, karaoke, face-painting, proiecție de figurine – cu ateliere de îndemânare și stimulare a creativității – pictură, desen, modelaj, realizare de produse hand-made etc.

Toți participanții vor fi răsplătiți cu premii, diplome și nu în ultimul rând multă distracție, într-un spațiu plin de dans, culoare și multă voie bună. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button