Politic

Brașov. O nouă ședință AGA la Tetkron

 

După ce în ședința de plen din 20 octombrie, Consiliul Local aproba o hotărâre prin care se aproba contractarea unei firme care să organizeze procedura de selecție a celor cinci membri ai Consiliului de Administrație Tetkron, astăzi, viceprimarul Brașovului Ciprian Bucur a prezentat și punctul de vedere al Prefecturii privind acest act normativ. „Potrivit documentului transmis de Prefectură, o astfel de decizie nu este de competența forului deliberativ local”, a afirmat reprezentantul municipalității.

În aceste condiții, astăzi, după ședința de plen a Consiliului Local, s-a desfășurat o Adunare Generală a Asociaților Tetkron, pentru lua o decizie privind modalitatea selecție a noilor membri ai CA. „Directorul tehnic al Tetkon, Liviu Mosora, a primit mandat să organizeze procedura de desemnare a unei firme specializate în managementul resurselor umane, care ulterior să organizeze procedura de selecție a membrilor CA”, a explicat viceprimarul. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button