Politic

BRAȘOV. O luptă continuă cu mâzgălitorii de ziduri

 

Poliția locală Brașov a suprins zilele trecute un tânăr care încerca să înfrumusețeze în felul său zidurile din oraș, folosind spray-urile cu graffiti.   

Este pentru a treia oară, potrivit sursei citate, când tânărul este sancționat pentru această faptă. Prima oară s-a întâmplat la sfârșitul anul trecut, când polițiștii l-au suprins în timp ce își semna capodopera pe zidurile unui imobil din cartierul Astra. 

Cadrul legal care sancționează și la care are competență și Poliția locală, alături de celelalte instituții care au atribuții pe linie de ordine publică, este legea 61/1991, care specifică: „Scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate”.

Sancțiunea pentru această faptă este cuprinsă între 100 și 500 lei.

„Aceste sume nu par să îi descurajeze pe acești mâzgălitori de pereți. De cele mai multe ori, ei acționează în grupuri, iar în acest an au fost zeci de persoane (90% dintre ele minore) surprinse că desenau pe diferite imobile. Ele au fost sancționate și li s-au confiscat spray-urile. Grafferii au fost observați inclusiv pe camerele de supraveghere, dar, din păcate nu poate sta non-stop câte un polițist la fiecare colț de stradă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției locale Brașov, Anca Lăutaru. 

Un caz special este strada Sforii – obiectiv care a intrat în monitorizarea Poliției Locale Brașov, prin agenții care sunt în misiune de asigurare a ordinii și liniștii publice în centrul istoric, mai ales de când a fost frumos zugrăvită de voluntarii Asociației Comunitare Brașov, în cadrul unui proiect specific.

Din păcate, munca nu le-a fost respectată, doar în ultimele luni, pe strada Sforii fiind surprinși că murdăreau zidurile și sancționați șapte tineri turiști ce veniseră în vizită la Brașov.

Din baza de date a instituției, rezultă faptul că în ultimii doi ani și jumătate au fost prinși peste 50 de tineri în timp distrugeau cu spray-uri cu vopsea ziduri ale unor imobile din diferite zone ale orașului. Ei au fost sancționați, după cum a precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare