Politic

BRAȘOV. „Nu a existat o ruptură la Barajul Tărlung”, potrivit A.N. Apele Române

  • pod-budila.jpg
 
În urma informațiilor prezentate în presă, după ce senatorul USR Brașov Allen Coliban a lansat niște acuzații la adresa autorităţilor de gestionare a apelor, pe care le suspectează de neglijență cu privire la deversările de la Barajul Tărlung în timpul inundațiilor de la finele lunii iunie și începutul lunii iulie, astăzi am primit şi punctele de vedere din partea celor arătați cu degetul de politician. 

Pentru că parlamentarul Coliban a ridicat suspiciuni asupra modului în care au fost gestionate debitele de apă la Barajul Tărlung, lansând chiar ideea că a avut loc o „ruptură la baraj” care ar fi dus la viituri puternice cu urmări devastatoare asupra podului CFR de la Budila, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a venit cu precizări.

Astfel, ANAR a făcut în primul rând trimitere la comunicatul din 7 iulie 2018 în care s-a specificat că, în perioada 30 iunie – 3 iulie 2010, s-a intervenit „în mod operativ pentru blocarea prizei microhidrocentralei (MHC) de la Barajul Săcele, pentru limitarea debitelor în aval de baraj, la cca 50 m, unde s-a produs o puternică eroziune. Primele intervenţii s-au realizat în noaptea de 1 iulie 2018, când s-au folosit materiale geotextile în 4 straturi şi cca 200 saci lestaţi în frontul confuzorului prizei MHC. Pe fondul nivelelor mari, acestea au fost antrenate către galerie”.

Apoi sunt prezentate lucrările executate în cursul zilei de 2 iulie, printre care construcţia rampei de acces către deversorul de ape mari şi accesul către prize: „Au fost puse în operă cca 500 tone anrocamente mari disponibile în depozitul constituit la baraj pentru intervenţii şi s-a organizat pregătirea transportului de balast pentru consolidare. În 24 de ore, echipele de intervenţie au realizat mecanizat închiderea prizei printr-un prism de anrocamente şi balast în care pentru drenaj s-a asigurat amplasarea de material geotextil pe taluzul amonte al acestuia”.

ANAR respinge ideea unei rupturi de baraj, explicând că: „În data de 30 iunie 2018, între orele 10.00-11.00 a fost semnalată o eroziune în aval de barajul Tărlung, la o distanţă de cca 50 m, provocată de accesul apei prin priza şi conducta îngropată a MHC Hidroelectrica (abandonată) – după emiterea Codului roşu de fenomene hidrologice imediate – dar care nu punea în pericol siguranţa în exploatare a barajului. Evoluţia eroziunii în aval de baraj şi a debitelor evacuate a fost monitorizată în permanenţă, iar în urma evaluărilor la faţa locului nu a rezultat nici un pericol pentru exploatarea în siguranţă a deversorului de ape mari (…) Este totuşi de menţionat că această eroziune semnificativă a dezgolit conducta de alimentare cu apă a localităţii Brădet, fiind luate măsuri de sprijinire a acestora, împreună cu Compania Apa Braşov”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button