Politic

BRAŞOV. Noi măsuri pentru diminuarea emisiilor poluante cauzate de mijloacele de transport public

 

În şedinţa întrunită astăzi, consilierii locali au aprobat modificarea unei hotărâri adoptate tot de ei în decembrie 2018, privind Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Braşov şi trotuare adiacente”. Valoarea totală a proiectului se cifrează la 16.635.940,40lei inclusiv TVA.

Primăria Municipiului Braşov intenţionează să depună o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Proiectele finanțate prin Obiectivul Specific 4.1 al POR 2014-2020 trebuie să răspundă /unor priorităţi definite în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, respectiv să se încadreze în nevoile şi în soluţiile identificate în acesta, dar în acelaşi timp obiectivele și activitățile proiectului trebuie să fie aliniate cu cele sprijinite prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Obiectivul proiectului îl reprezintă diminuarea emisiilor poluante cauzate de mijloacele de transport public şi creşterea atractivităţii acestui mod de transport în Municipiul Braşov, ceea ce va contribui la reducerea emisiilor de carbon.   

Practic, prin acest proiect se vor realiza benzi dedicate transportului în comun cu o lungime de 16 km pe traseul studiat (Terminal transport public Poienelor – Calea Bucuresti – Str. Toamnei – B- dul M. Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgăraşului – Terminalul de transport public Bartolomeu – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea Bucureşti – B-dul Victoriei). De asemenea, vor fi reabilitate trotuarelor adiacente traseului benzilor dedicate pe o suprafaţa de 4.700 mp, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluiri. Totodată, vor fi montate 849 de semne de circulaţie cu scop de avertizare şi informare a participanţilor la trafic asupra traseului benzilor dedicate, în vederea menţinerii acestor benzi libere, fiind utilizate exclusiv de mijloacele de transport în comun.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lăţime de 4 metri şi o adâncime de 6 cm a asfaltului existent şi aşternerea pe o suprafaţă de 23.400 mp a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi uşor de identificat de participanţii la trafic. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Se estimează creşterea numărului de calatori care optează pentru transportul în comun în detrimentul autoturismului propriu, de la 7.425 călători / oră, la orele de vârf, în prezent, la 7.972 călători / oră, la orele de vârf.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button