BRAŞOV. Nici un câştigător al postului de secretar al municipiului
„Respins” a fost calificativul pentru toţi cei patru candidaţi la funcţia de secretar al municipiului Braşov, post rămas vacant din toamna trecută. De atunci, de treburile specifice s-a ocupat, ca interimar, unul din funcţionarii Primăriei Braşov, Paula Pitiș, până în iunie anul acesta, când i-a luat locul, tot ca interimar, Maria Anda Zamora. Aceasta ar fi vrut să ocupe locul definitiv, însă nu a reuşit să adune punctajul minim, ca de altfel și ceilalţi trei contracandidaţi.
Cei patru candidaţi au participat la concursul organizat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), dar au picat testul scris din 8 august. Pentru a fi declaraţi admişi, ei ar fi trebuit să obţină cel puţin 70 de puncte din 100.
Potrivit datelor prezentate de ANFP, cel mai bine s-a prezentat Cătălina-Georgeta Dinu, care a obţinut 36,8 puncte. Cristinel Cichindel, venit din afara Braşovului, cu experienţa din Primăria Dărmăneşti, a obţinut 30 de puncte, iar Vasile Bănică, 23,6 puncte. Maria-Anda Zamora, actualul secretar interimar al municipiului Braşov, a obţinut 29,4 puncte.
citeşte şi
BRAŞOV. Secretarul municipiului, Nicolae Paraschiv, şi-a dat demisia!!!
BRAȘOV. O femeie ocupă, temporar, funcția de secretar al municipiului
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.