Politic

BRAŞOV. Ne „împrietenim” cu americanii?!…

  • costel mihai_eric ulrich_253803.jpeg
  • diploma costel mihai_253804.jpg
 

Viceprimarul Costel Mihai a efectuat la începutul acestei săptămâni o vizită în New York, în cadrul căreia a avut ocazia să discute cu consilierul municipal republican Eric A. Ulrich despre o colaborare viitoare între metropola americană și Brașov.

Invitația a venit din partea președintelui Comitetului Național al Republicanilor Româno-Americani (National Comitee of Romanian-American Republicans – Romanian GOP), Sorin Roiban, și a fost prilejuită de evenimentul „Uniți sub tricolor – 100 de ani de la Marea Unire”, desfășurat cu susținerea Consulatului General al României la New York.

În cadrul delegației, viceprimarul Costel Mihai a participat și la o întâlnire organizată la Academia Militară West Point (cea mai veche și prestigioasă instituție militară dintre cele cinci academii militare ale SUA), unde a avut o discuție cu strategul Elroy Sailor, consilier al președintelui Comitetului Național Republican și având o experiență de 25 de ani în aparatul de stat american.

Ulterior, viceprimarul Brașovului a fost primit, la Consiliul Orașului New York (New York City Council, echivalentul Consiliului Local din administrația românească), de consilierul municipal republican Eric A. Ulrich, cu care a purtat discuții despre o posibilă colaborare dintre cele două orașe, la nivelul administrației locale, dar și la nivel universitar și de afaceri.

„România are o colaborare foarte bună cu Statele Unite și reprezintă un partener strategic foarte important pentru SUA. În acest context, mi se pare deosebit de important să dezvoltăm aceste relații și la nivelul administrației locale, mai ales când vorbim de un oraș ca New York, poate cea mai importantă metropolă americană. Anul acesta, în mod cert, vom primi o vizită din partea unui reprezentant al Consiliului Orașului New York, în cursul căreia dorim să dezvoltăm acest dialog între municipalități, în cadrul unor întâlniri cu mediul de afaceri și cu mediul universitar”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

La finalul întâlnirii, viceprimarul Costel Mihai a primit distincția de „cetățean remarcabil al New-York-ului”, acordată ca recunoaștere pentru persoanele care „servesc în mod exemplar comunitățile din care fac parte, fie prin reușite în activitatea profesională sau în alte domenii de activitate, fie pur și simplu pentru o viață filantropică sau în serviciul comunității”.

Din delegația română au mai făcut parte deputații Eugen Tomac și Cătălin Cristache.

New York este cel mai populat oraș al SUA, cu un număr de aproximativ 8,6 milioane de locuitori la nivelul anului 2017 și o suprafață de aproximativ 784 de km pătrați. Împreună cu zona metropolitană, orașul este cea mai mare aglomerare urbană din lume, cu o populație de aproximativ 23,8 milioane de locuitori. New York City a fost descris drept capitala culturală, financiară și media a lumii și are un impact semnificativ în domeniul comerțului, industriei spectacolului, cercetării, tehnologiei, educației, politicii, turismului și sportului. Este sediul Națiunilor Unite și este un centru important al diplomației internaționale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare