BRAȘOV. Modificările la Codul Penal, privite de politicienii brașoveni
Parlamentarii au dat miercuri votul final modificărilor aduse Codului Penal, cu 167 voturi „pentru”, 97 „împotrivă” şi 19 abțineri. PSD a avut nevoie de minim 165 de voturi favorabile.
Raportul a fost adoptat marţi după-amiază de parlamentarii din Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei, după ce proiectul privind modificările la Codul Penal a fost aprobat de Senat. În comisie a fost păstrată forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. Comisia a acceptat un amendament al ALDE potrivit căruia pentru a se constata infracţiunea de delapidare este obligatorie plângerea penală prealabilă împotriva funcţionarului public.
Joi, USR, PNL și PMP au sesizat Curtea Constituțională cu privire la acest proiect susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care cel referitor la abuzul în serviciu, precum şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.
Vă prezentăm câteva opinii pe această temă:
„Țara este împinsă pe un drum periculos”
Adrian Veștea, președinte CJ Brașov, președinte al PNL Brașov: „Uniunea Europeană privește de mai mult timp cu îngrijorare ofensiva împotriva justiției declanșată de coaliția PSD-ALDE. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii, Forumul Judecătorilor din România, DIICOT, DNA, opoziția parlamentară, precum și o parte importantă a societății civile au criticat, cu argumente, modificările Codului Penal. Cred că nu mai există un alt caz în Europa în care, pentru a-și rezolva problemele cu justiția, un lider politic ordonă parlamentarilor pe care îi controlează să modifice Codul Penal și să dezincrimineze infracțiuni de care acel lider este acuzat și a fost condamnat în primă instanță. Știți cu toții la cine mă refer. Iar acest fapt arată că pentru interesul său personal, politicianul în cauză este dispus să sacrifice orice, pe oricine și cu orice consecințe pentru România și pentru români. Drumul pe care Liviu Dragnea și coaliția pe care o conduce împing țara este unul extrem de periculos și riscă să ne scoată de pe făgașul democrației”.
„Sunt modificări normale și necesare într-o societate democratică”
Marius Dunca, senator PSD Brașov: „Modificările Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală sunt modificări normale și necesare într-o societate democratică în care se respectă drepturile omului. Directivele europene, deciziile CEDO și cele ale CCR impuneau revizuirea Codurilor Penale în așa fel încât să se respecte prezumția de nevinovăție și să existe normalitate și echitate în societate. Înainte de a acuza și de a promova informații false, ar trebui ca fiecare cetățean să se informeze corect și complet. Dezbinarea, denigrarea și manipularea în scopuri politice nu va ajuta la nimic și va pune România în situații limită de nerespectare a angajamentelor europene și la plata a sancțiunilor de milioane de euro. Prin informare corectă, cu răbdare și atenție fiecare modificare a codurilor penale poate fi explicată și se va constata că nu favorizează pe nimeni.”
„Atentat la siguranța cetățeanului român”
N.V. Popa, vicepreședintele Senatului PNL: „Rostul Codului Penal este de a ne apăra viața, integritatea corporală, patrimoniul dar și banul public. Dacă nu se întâmplă așa, vom trăi în nesiguranță, cu frica pentru ziua de mâine. Acest lucru îl vor simți cetățenii cinstiți. Pentru că infractorii se vor simți în al 7-lea cer. Culmea este că șapte parlamentari PSD-ALDE brașoveni au contribuit direct la distrugerea politicii penale a României. Cu legea astfel modificată ai voie, fără să fii pedepsit, să: te organizezi “ocazional” ca să săvârșești o faptă penală; să furi de la stat până la 2.000 de lei per faptă, numai dacă ești funcționar public. Tot acesta poate fura oricât pentru altul (prieteni, veri, verișoare și amante, firme sau partide). De asemenea, ai voie să produci orice pagubă banului public dacă o faci din greșeală. Poți să faci liniștit trafic de influență dacă nu se dovedește că ai făcut direct, personal și concret, presiuni asupra celui ce trebuia să facă actul. Dragnea și ai lui (și cei 7 senatori și deputați brașoveni) vor să devenim din nou RPR. Dar nu republică populară, ci penală. Marele pericol este că vom fi excluși din rândul statelor de drept din Europa, iar efectele economice se vor vedea primele”.
„Tind să dau crezare profesioniștilor în domeniu”
Radu Hossu, președinte Pro Democrația Brașov: „Două elemente sunt interesante la adoptarea acestui Cod Penal. În primul rând, este interesant cum unele proiecte de lege cu importanță socială sau de altă natură stau în sertarele camerelor ani de zile, iar acest Cod Penal a trecut prin ambele camere în doar două zile. De asemenea, este la fel de interesant cum un Parlament format din oameni cu diferite ocupații, de la electricieni până la antreprenori se pun de acord pentru aceste modificări, iar toate forurile sau instituțiile profesionale se împotrivesc ferm. Ca urmare, societatea a reacționat, pentru că au venit explicații din partea magistraților, cu demonstrații logice despre cum aceste modificări vor afecta viața fiecăruia dintre noi, ca să nu mai spunem că unii oameni politici puternici, cum ar fi Liviu Dragnea, vor scăpa de dosarele în care sunt implicați. Între profesioniști și parlamentari, tind să dau crezare profesioniștilor în domeniu, iar celeritatea parlamentului îmi pare cu adevărat suspectă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.