Politic

BRAȘOV. Mesajul lui Lucian Pătrașcu pentru taximetriști, după reglementarea transportului alternativ de tip ridesharing

 

Președintele executiv al PSD Brașov, Lucian Pătrașcu, consideră că doar prin concurență va exista mai multă siguranță în transportul pasagerilor, motiv pentru care salută adoptarea OUG privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto. 

„Practic, prin această ordonanță se dorește transportul pasagerilor în condiții de siguranță, dar are în vedere și încurajarea concurenței. Piața va fi cea care va stabili prețul. Astfel, cetățenii au posibilitatea acum să opteze pentru servicii de calitate. Vor putea să aleagă între taxi și transportul alternativ de tip ridesharing. În acest sens a fost creat cadrul legal”, a declarat Pătrașcu.

Social-democratul a amintit, în acest context, de problemele frecvent apărute din cauza comportamentului neadecvat din partea multor taximetriști brașoveni.

„Știm cu toții ce probleme sunt cu o parte din taximetriștii din Gara Brașov. Se întâmplă des ca brașovenii sau turiștii să coboare din tren, iar când merg la taxiuri și solicită să fie transportați într-un anumit loc, sunt refuzați de către șoferi pe diverse motive. Mai mult decât atât, unii șoferi solicită o anumită sumă de bani de la început pentru a fi transportat clientul într-o anumită locație. Cine nu este de acord cu suma respectivă, este refuzat de șoferul de taxi. Cu alte cuvinte, nu sunt folosite nici aparatele de taxat, iar din acest motiv pierde și statul român, dar pierde și cetățeanul. Să nu mai spunem de cum arată unele autoturisme folosite drept taxiuri sau cum unii șoferi uită că fumatul este interzis. Acum, cetățenii au posibilitatea să decidă dacă vor să meargă cu taxiul sau cu alt mijloc de transport de tip ridesharing. Să vedem dacă o să mai fie refuzați clienții având în vedere că aceștia pot opta și pentru UBER sau altele”, a menționat politicianul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button