Politic

BRAŞOV. Marius Dunca, ATAC la liberali!

 

Senatorul Marius Dunca, președintele PSD Brașov, crede că, într-o singură lună, PNL a reușit să transforme o economie echilibrată, în una care dă semne de instabilitate, informează Biroul de Presă al PSD Braşov.

„Liberalii sunt pe cale să devalizeze țara, iar costurile vor să le recupereze, forțat, de la cetățeni”, consideră oficialul social-democrat.

În opinia sa, deficitul bugetar și cursul de schimb crescute sunt semnale proaste pentru investitorii străini, dar și pentru cetățenii României.

„Cei care au investit bani în România, așa cum au făcut în ultimii ani, au studiat piața și au văzut că ratingurile de țară se îmbunătățesc, iar economia înregistrează creșteri. Asta se și caută, oportunități de înmulțire a banilor. Florin Vasile Câțu este privit, din ce am auzit, ori ca un diletant, ori ca unul care are o agendă și vrea să strice cu orice preț. Să ieși cu declarații care să tulbure piața, iar consecința să fie destabilizarea cursului valutar și să îți crească, deodată, costurile împrumuturilor, e o greșeală care doare. Iar prostiile debitate de domnul ministru ne-au costat, scurt, 1,2 miliarde euro din rezerva BNR, pentru a se tempera creșterea bruscă a cursului. Pe termen lung, ministrul care nu a primit avizul comisiilor Parlamentului s-ar putea să fie cam scump”, susţine Marius Dunca.

Oficialul social-democrat atrage atenția că în următoare perioadă, cetățenii vor resimți primele efecte ale guvernării PNL: facturile și ratele calculate în euro vor crește, mai ales în perioada de iarnă, când cheltuielile unei familii sunt mai mari.

„Până și liberalii vorbesc de un euro care va ajunge la 5 lei până la sfârșitul anului. Ca și cum ne-ar pregăti, pe toți, pentru acest șoc. Pentru că la asta se va ajunge, cu acțiuni nebunești. Știți că Ministerul Finanțelor a împrumutat, luni, aproape 650 de milioane lei de la bănci? Tocmai PNL, care acuza PSD că ar fi îndatorat țara, face împrumuturi la câteva săptămâni de când a preluat guvernarea! Interesant e că tocmai 650 de milioane de lei au fost trecuți, prin rectificare, în fondul de rezervă, la dispoziția premierului Orban. De acolo, banii vor ajunge la clientela PNL. Nu cumva de asta s-a împrumutat România, ca să îi fie dați bani pe mână prim-ministrului?”, se întreabă Marius Dunca.

Social-democratul crede că propunerea PNL de înființare a parchetelor financiare și a obligației, pentru fiecare cetățean, de a depune o declarație prin care să-și justifice averea, are un scop preventiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare