Brașov. Maria Grecea nu renunță la condiționarea acordării ajutorului social
![Brașov. Maria Grecea nu renunță la condiționarea acordării ajutorului social 1 maria-grecea.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2016/01/images_aimytexarticles_images_maria-grecea.jpg)
După ce senatorii au respins proeictul legii privind combaterea abandonului școlar prin sistarea ajutorului social în cazul părinților care își țin copii acasă, joi, într-o conferință de presă, deputatul liberal brașovean Maria Grecea anunțat că nu se va „da bătută”. Ea a afirmat că va susține proiectul în Camera Deputaților, care este și for decizional. „În România, rata abandonului școlar este de 17-18%. Eu cred că sistarea ajutorului social pentru părinții care nu își trimit copiii la școală este o măsură eficientă. Ba mai mult, pentru aceștia sunt prevăzute pedepse și în Codul Penal, adică de la zero la trei luni de închisoare. Dacă s-ar aplica această prevedere, cred că s-ar umple închisorile”, a declarat Grecea. Parlamentarul brașovean a mai spus că dacă s-ar adopta legea propusă de ea, părinții „ar înțelege că învățământul este obligatoriu”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)