Politic

Brașov. Management „made in Consilprest”: Bazinul de la „Agrement” va fi închis

 

Mai mulți părinți, au transmis un mail prin care își manifestă nemulțumirea față de faptul că în perioada iernii, bazinul de la Complexul Agrement se închide.

Potrivit unei decizii din 30 martie a Adunării Generale a Asociaților SC Consilprest SRL (societate aflată în subordinea Consiliului Județean Brașov), piscina și barul din cadrul Complexului de Agrement Tâmpa vor fi închise pe perioada anotimpului rece, începând cu data de 1 noiembrie 2015.  Decizia vine după ce acum șase ani, bazinul de la „Agrement” a fost modernizat. Părinții spun că „motivul principal invocat de conducerea complexului sportiv este acumularea de datorii foarte mari către furnizorii de utilităţi şi imposibilitatea de a susţine costurile aferente funcţionării bazinului pe timpul iernii”.  

Revendicarea principală a părinților este ca bazinul  să rămână deschis şi pe perioada iernii.

Închiderea bazinului, mai spun părinții, „îi va afecta însă în primul rând pe cei cca 50-70 de copii care vin în fiecare zi aici să înveţe să înoate şi să se perfecţioneze. Toţi aceşti copii vor fi nevoiţi să se îndrepte către alte bazine de înot din oraş sau din localităţile apropiate. Din păcate, Bazinul Olimpic Braşov este deja foarte aglomerat şi nu mai poate prelua zecile de copii care făceau cursuri de înot la bazinul Agrement. De asemenea, în special dimineața, vin și mulți pensioari și alți brașoveni care practică zilnic înotul ca modalitate de relaxare şi de menţinere a sănătăţii”.

De ce?

Având în vedere această decizie, părinții se întreabă „de ce se închide numai bazinul de înot şi celelalte structuri ale bazei sportive rămân deschise (sala de bowling, sala de forţă)? Cine este responsabil pentru deficitul financiar care a dus la situaţia de lucruri actuală? Unde vor putea practica înotul pensionarii acestui oraş, muncitorii firmelor braşovene cu care complexul Agrement a încheiat contracte, copiii din Braşov care veneau aici să înveţe să înoate? Dacă nu este utilizat şi întreţinut, bazinul nu va reveni la starea deplorabilă în care era acum șase ani, înainte de renovare?”.

De altfel, dacă e să fie luat în calcul criteriul economic, oare restaurantul de lângă Consiliul Județean este mai profitabil? Nu ar fi mai util ca în loc să fie închis bazinul, unde brașovenii, în special copiii fac mișcare, să fie închisă, măcar temporar, această unitate de alimentație publică.

Tot pentru a „regla balanța contabilă” a societății, conducerea Consilprest a anunțat anul acesta că renunță la administrarea Turnului Alb, a Turnului Negru, a Bastionului Graft, precum și a muzeului virtual din Bastionul Postăvarului. Tot Consilprest renunțat și la operarea autocarului turistic supraetajat. 

Președintele CJ Brașov, cercetat pentru lucrările la „Agrement”

 Complexul Agrement a fost renovat de SC Ramb Sistem SRL, iar contractul de lucrări face obiectul anchetei penale în care președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Potrivit procurorilor, în anul 2007 între Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, a fost încheiat un contract pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de 8.082.044 de lei. „Deși la punctul 20 din contract referitoare la «ajustarea preţului contractului» s-a menţionat în mod expres că «nu se acceptă actualizarea valorii contractului», acest document a fost suplimentat prin actul adiţional nr. 2/12.06.2008 cu încă 5.577.621,90 lei”, se arată în documentația DNA.

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare